Este moartea sfarsitul? Experimentele sugereaza ca noi cream timpul

0

Cand eram tanar, am stat destul de mult timp in casa vecinilor. Acolo era un ceas vechi de perete. Intre ticul si tacul pendulului, stateam treaz gandindu-ma la natura perversa a timpului. Dl. O’Donnell nu mai este acum. Sotia lui Barbara, acum in jur de nouzeci de ani, ma asteapta in baston cand merg in vizita.

Ne uitam la cei dragi cum imbatranesc si mor, crezand ca exista o entitate exterioara care se numeste timp. Insa experimentele care se fac aduc din ce in ce mai multa incertitudine asupra existentei timpului, asa cum noi il stim sa fie. De fapt, realitatea timpului a fost pusa sub semnul intrebarii de catre filosofi si fizicieni. Cand vorbim despre timp, de fapt ne referim la schimbari. Insa schimbarea nu este acelasi lucru cu timpul.

Pentru a masura cu precizie pozitia oricarui lucru inseamna sa “ingheti” un cadru fix al miscarii, ca intr-un film. Dimpotriva, in momentul in care observi miscarea, nu poti izola un cadru, pentru ca miscarea este insumarea multor cadre. Cu cat masuratoarea este mai exacta asupra unuia dinre cele doua aspecte, cu atat mai putin poti masura celalalt parametru. Ganditi-va la un film al unei sageti care se opreste intr-un cadru fix. Pauza iti permite sa afli pozitia sagetii cu o mare acuratete: este la 6 metri deasupra pamantului. Insa ai pierdut toate datele despre momentul acesteia. Nu merge nicaieri; traiectoria ei este incerta.

Multe experimente au confirmat ca o asemenea incertitudine este imprimata in esenta realitatii. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg este un concept fundamental al fizicii cuantice. Totusi, acesta nu are sens decat din perspectiva biocentrismului. Conform acestuia, timpul este simtul interior care anima cadrele inghetate ale lumii spatiale. Aduceti-va aminte, nu puteti vedea prin osul care inconjoara creierul vostru; tot ceea ce experimentati este intretesut in mintea voastra. Deci ce este real? Daca urmatoarea imagine este diferita de ultima, atunci e diferita, punct. Putem asocia schimbarea cu cuvantul “timp”, insa asta nu inseamna ca ar exista o matrice invizibila in care au loc schimbarile.

In fiecare moment suntem la marginea unui paradox descris de catre filosoful grec Zeno. Pentru ca un obiect nu poate ocupa doua pozitii simultan, el a presupus ca o sageata este numai intr-o anumita pozitie in orice moment al zborului sau. Pentru a fi intr-o anumita pozitie, ar trebui sa fie nemiscata. Sageata ar trebui, in concluzie, sa fie nemiscata in fiecare clipa a zborului sau. Deci, miscarea ar fi imposibila. Insa este acest cu adevarat un paradox? Sau este aceasta dovada ca timpul (miscarea) nu este o caracteristica a lumii exterioare, spatiale, ci mai degraba un concept al gandirii?

Un experiment publicat in 1990 sugereaza faptul ca Zeno avea dreptate. In acesta, cercetatorii au demonstrat un echivalent cuantic al zicalei “un vas observat nu fierbe”. Acest comportament, “efectul cuantic Zeno”, a reiesit ca este o functie a observatiei. “Se pare ca”, spune fizicianul Peter Coveney, “actul privirii la un atom, il impiedica sa se schimbe”. Teoretic, daca o bomba nucleara ar fi privita destul de intentionat – asta insemnand ca, daca am putea sa ii cercetam atomii la fiecare trilionime de secunda – aceasta nu ar exploda. Bizar, nu? Problema nu sta in experiment ci in modul in care noi gandim despre timp. Biocentrismul este singurul mod comprehensibil in care se pot explica aceste rezultate, care sunt “ciudate” doar in contextul existentei paradigme.

In biocentrism, spatiul si timpul sunt forme ale intuitiei animale. Ele sunt unelte ale mintii si de aceea ele nu exista ca oabiecte externe independente de viata. Cand ne simtim apasati ca trece timpul, atunci cand cei dragi mor, aceasta este perceptia umana a trecerii si existentei timpului. Copiii nostri devin adulti. Imbatranim. Acesta este, pentru noi, timpul. Ne apartine.

Noi experimente confirma acest concept. In 2002, cercetatorii au facut un experiment extraordinar care a aratat ca ca in cazul perechilor de particule, fiecare particula a anticipat ce va face celula sa geamana in viitor. Cumva, particula “a stiut” ce vor face cercetatorii  inainte ca acel lucru sa se intample, ca si cum nu ar exista spatiu si timp intre ele. Intr-un studiu din 2007 publicat in revista Science, cercetatorii au tras cu particule intr-un aparat si au demonstrat ca pot schimba retroactiv daca particulele se comporta ca fotoni sau ca unde. Particulele trebuiau sa “decida” ce sa faca atunci cand treceau printr-o bifurcatie in aparat. Mai tarziu, experiementatorul putea sa apese un buton. Se pare ca ceea ce a decis observatorul in acel moment a determinat felul in care particula s-a comportat la bifurcatie, in trecut. De aceea cunoasterea din mintea noastra poate determina modul in care se comporta particulele.

Desigur ca noi traim in aceiasi lume. Criticii spun ca acest comportament este limitat la lumea cuantica. Insa aceasta perspectiva “a doua lumi” (in sensul in care perspectiva ca exista un set de reguli pentru obiectele cuantice si altele pentru restul universului, inclusiv noi) nu are nicio baza in fapt si este chestionat in laboratoarele din intreaga lume. Anul trecut, cercetatori au publicat un nou studiu in revista Nature in care sugereaza ca acest comportament cuantic se extinde si asupra lumii la scara la care traim noi. Perechi de ioni au fost facuti sa se “impleteasca” (entanglement) iar proprietatile lor au ramas legate atunci cand ei au fost separati de foarte mari distante (“actiune ciudata la distanta”, dupa cum a numit-o Einstein) ca si cum nu ar exista timp sau spatiu. Iar in 2005, cristale de KHCO3 au prezentat bavuri de tip entanglement de 1,3 cm inaltime, demonstrand ca acest comportament cuantic poate apare in lumea ordinara a obiectelor la scara umana.

In numarul din octombrie 2010 al revistei Discover, fizicienii teoreticieni Stephen Hawking si Leonard  Mlodinow declarau: “Nu exista nicio metoda prin care sa excludem observatorul -noi – din perceptia lumii… In fizica clasica, trecutul se crede ca exista ca o serie definita de evenimente, insa conform fizicii cuantice, trecutul, ca si viitorul, sunt nedefinite si exista doar ca un spectru de posibilitati”.

In acea seara, in timp ce stateam lungit, treaz, in casa vecinului meu, am gasit raspunsul – si anume ca bucata de puzzle care lipseste este in noi. Dupa cum vad eu chestiunea, nemurirea nu inseamna o existenta perpetua (liniara) in timp, ci aceasta exista in afara timpului cu totul. Viata este o calatorie ce transcende modul nostru clasic de gandire. Experiment dupa experiment continua sa sugereze ca noi creem timpul si nu invers. Fara constinta, spatiul si timpul nu sunt nimic. La moarte, exista o pauza in continuitatea spatiului si a timpului; poti alege orice moment – trecut sau viitor – ca noul tau cadru de referinta si sa estimezi toate potentialitatile relative la acesta, In final, chiar si Einstein a recunoscut ca “diferenta dintre trecut, prezent si viitor este doar o iluzie incapatanata si puternica”. Viata este doar un fragment de timp, o urma a unei pensule mai mari decat noi, eterna chiar si atunci cand murim. Acesta este preludiul indispensabil pentru nemurire.

“Timpul si spatiul sunt doar culorile psihologice a constructiei vizuale”, spune Ralph Waldo Emerson in eseul sau “Self-Reliance”. “Insa sufletul este lumina; si acolo unde este, este ziua; acolo unde a fost, este noapte”.

sursa: 

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Calea renunțării la control

”Acceptă-te, mai întâi de toate, pe tine însuţi: cu tot ce cuprinde fiinţa ta, cu bogăţiile ei şi cu sărăcia...

Închide