Creierul bătrân se regenerează la fel ca cel tânăr

0

Contrar a ceea ce se credea până acum, chiar și la bătrânețe creierul, dacă este sănătos, continuă să se regenereze precum creierul tânăr, mulțumită producției de noi neuroni. Acest ucru este demonstrat pentru prima dată la om de către cercetarea efectuată în cadrul Columbia University, coordonată de italiana Maura Boldrini. Rezultatul este publicat în revista Cell Stem Cell.

”Creierul nostru continuă să producă noi neuroni pe durata întregii vieți, iar aceasta este o capacitate unică a omului, absentă la rozătoare și primate”, a afirmat Boldrini. Până acum se credea că în creierul adult nu se mai formează noi neuroni, dar această cercetare dovdește contrariul. S-a observat că persoanele în vârstă sunt din punct de vedere emoțional și cognitiv, mult mai capabile decât ne putem închipui: pot produce mii de noi neuroni, la fel ca persoanele tinere și în creierul lor volumul structurii care controlează emoțiile, numită hipocamp, este echivalent celui caracteristic pentru un creier tânăr. Singura diferență o face vascularizarea, mai puțin răspândită în creierul bătrân.

”Noii neuroni din hipocamp sunt necesari pentru memorie și răspunsul emoțional la stres”, a explicat cercetătoarea. Faptul că și în creierul persoanelor în vârstă neuronii continuă să se regenereze înseamnă ”că printr-un stil de viață sănătos, un mediu stimulant, interacțiuni sociale și exercițiu, putem să menținem neuronii noștri funcționali și într-o stare de sănătate optimă, beneficiind în același timp de o bătrânețe frumoasă.”

Cerectarea s-a bazat pe caracteristicile observate pe țesutul cerebral a 28 de indivizi decedați subit cu vârste cuprinse între 14 și 79 de ani. S-a observat astfet că, în timp ce celulele din care se nasc neuronii și neuronii imaturi sunt prezente în mod similar atât în creierul persoanelor în vârstă cât și în creierul persoanelor tinere, diferențele apar numai în ceea ce privește vasele de sânge, mai rare în creierul bătrân. În creierul bătrân este mai puțin prezentă și o cantitate de proteină, care reglementează plasticitatea hipocampului, numită Psa-ncam. De aici apare și ipoteza în baza căreia, acești doi factori sunt responsabili pentru capacitatea ușor diminuată de recuperare, tipică vârstei înaintate.

sursa: http://www.ansa.it/canale_scienza_tecnica/notizie/biotech/2018/04/05/il-cervello-anziano-si-rigenera-come-quello-giovane-_cf1a37ad-8eed-4582-8476-d744974d8d8a.htmlAflă cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cum să îți echilibrezi emisferele cerebrale

Majoritatea dintre noi suntem cu emisfera stângă dominantă. Ca test, pentru a vedea cum este dominantă emisfera stângă, spune doar...

Închide