Călugări cu abilități supranaturale le demonstrează oamenilor de știință ce pot face

0

Multe învățături antice ne spun că oamenii au capacitatea de a dobândi puteri extraordinare prin diverse tehnici.

În cartea numită ”Trăind cu maeștri din Himalaya”, Swami Rama scria:

“Nu mai văzusem vreodată un om care putea să stea fără să clipească opt sau zece ore, însă acest adept era mai mult decât neobișnuit. A levitat la 75 de centimetri în timpul meditațiilor sale. Am măsurat cu un băț, care apoi a fost măsurat cu o ruletă. Aș vrea să fie clar, totuși, după cum v-am mai spus, eu nu consider levitația o practică spirituală. Este o practică avansată de pranayama. Cine înțelege relațiile dintre masă și greutate înțelege că este posibil să levitezi, însă numai după o practică îndelungată…

El avea și puterea de a transforma materia în diverse forme, precum schimbarea unei pietre într-un cub de zahăr. Una după alta, a doua zi de dimineață a făcut multe asemenea lucruri. M-a pus să ating nisipul – iar grăunții de nisip s-au transformat în migdale și caju. Mai auzisem de această știință și îi cunoșteam principiile de bază, însă nu prea am crezut asemenea povești. Nu am explorat acest domeniu, însă cunosc legile științifice ce guvernează universul.

Multe învățături antice ne spun că oamenii au capacitatea de a dobândi puteri extraordinare prin diverse tehnici. Unele dintre aceste tehnici, cunoscute ca siddhis în tradițiile yoga (din sanskrită, însemnând ”perfecțiune”), include meditația, dansul static, bătutul la tobă, rugăciunea, postul, psihedelicele și multe altele.

În Buddhism, de exemplu, existența puterilor avansate sunt extrem de recunoscute: de fapt, Buddha se aștepta ca discipolii lui să obțină aceste abilități, însă de asemenea să nu fie distrași de acestea.

Un profesor de Buddhism și studii tibetane de la Universitatea din Michigan, Donald Lopez Jr., descrie multitudinea de abilități descrise de Buddha:

Odată cu iluminarea sa, se credea că are multe puteri supranaturale, inclusiv cunoașterea completă a tuturor vieților sale trecute și cele ale altor ființe, abilitatea de a-i cunoaște pe alții prin gânduri, abilitatea de a își crea dubluri ale sale, abilitatea de a se ridica în aer și de a arunca foc și apă din corpul său… Cu toate că a trecut în NIrvana la vârsta de 81, ar fi putut să trăiască ” dacă ar fi fost rugat să o facă. (sursa)

Astăzi, sunt mai multe dtudii în domeniu parapsihologiei care au oferit în mod statistic niște dovezi semnificative.

Pentru o listă de articole din reviste ce se pot descărca, ce raportează studii ale fenomenelor psihice, majoritatea publicate în secolul 21, puteți accesa acest link.

Harvard și maeștri din Himalaya

Profesorul de medicină de la Harvard Herbert Benson împreună cu echipa sa de cercetători îi studiază pe călgării ce trăiesc în munții Himalaya care puteau să își ridice temperatura din degete cu mai bine de 17 grade celsius. Este încă necunoscut cum pot genera atâta temperatură. (sursa)

Oamenii de ștință i-au studiat și pe meditatorii avansați din Sikkim, India, unde au fost uimiți să descopere că acești călugări puteau să își încetinească metabolismul cu 64 de procente. (sursa)

În 1985, echipa de cercetători de la Harvard a făcut un film cu călugări ce usucă haine ude doar cu ajutorul căldurii corporale. Călugări ce petrec afară nopți la 4.500 de metri altitudine nu sunt o poveste necunoscută.

Acestea sunt niște caracteristici remarcabile și nu este pentru prima dată când știința a examinat oameni cu capacități extraordinare.

sursa: https://www.enlightened-consciousness.com/monks-with-superhuman-abilities-show-scientists-what-we-can-all-do-2/?fbclid=IwAR2pl3q3m1U2HPKvN7v_wmVjbUwtTaCrZrm99SlxNyH_CzbdMdIDrphBkvkAflă cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Un nou model al universului ar putea rezolva enigma materiei negre

Modelul propus poate rezolva enigma energiei negre. Studiu de față propune un nou concept structural, incluzând materia neagră, într-un univers...

Închide