Aproape de pământ: secretele bucuriei de durată

0

Stau, privind cum Parker își dansează piesa de rezistență. Esența dansului ei este o colecție mișcări împumutate din clasa de gimnastică. A suprapus peste acestea majotitatea mișcărilor din salutul soarelui, dar și câteva fluturări violente de aripi și tremurături. Din când în când, se oprește pentru câteva bătăi – o interpretare a unei fetițe de doi ani pe o compoziție de Philip Glass. Zâmbetul de pe fața ei nu ar putea fi mai mare. Câteodată explodează în câte un chicotit plin de fericire pură. Sunt în al nouălea cer pentru ce simte.

Minunata distracție a lui Parker îmi amintește de o învățătură Zen extrem de importantă care deseori se așează sub păturica de meditație: faptul că misiunea noastră este să dansăm cu viața. Se pare că uităm acest aspect al tradiției, deși multe dintre poveștile clasice spuse de maeștrii sunt pline de asemenea parabole. Una dintre cele care îmi este dragă are legătură cu marele Maestru Zen Hakuin și unul dintre discipolii săi. Hakuin era cunoscut pentru seriozitatea și personalitatea feroce pe care o avea. În același timp avea un loc special în inima sa pentru oameni obișnuiți care trăiau în satele dinprejur. Din această cauză, aceștia îl vizitau deseori, chiar dacă mulți dintre discipolii săi se temeau de prezența sa.

Una dintre mulții vizitatori ai lui Hakuin era o femeie bătrână care se pare că de foarte mulți ani cânta numele lui Buddha, însă tot nu reușea să intre complet în trezire. El a încurajat-o că continue, uitându-se în propria inima. Ea plecă atunci și ”roase” cuvintele acestuia la fel cum un câine roade un os. Noaptea femeia practica. Dimineața practica din nou. Practica în timp ce spăla, se plimba sau mergea la toaletă. Practica chiar și în somn. În final, într-o dimineața când spăla vasele, toată falsitatea din viața ei a dispărut și ea era perfect trează.

Plină de uimire, ea se grăbește ca să se întâlnească cu Hakuin, spunându-i că întregul ei corp este umplut de Buddha și că toți munții, râurile, pădurile și câmpurile strălucesc de o măreață iluminare.

El atunci o privește. ”Așa să fie?”, spune el. ”Și iese această lumină măreață și din dosul tău?”

Cu toate că femeia era micuță, îl împinge pe Hakuin și țipă la el: ”Ei bine, văd că încă mai ai de lucru cu tine însuți, bătrâne!” Apoi râd amândoi și sunt extrem de fericiți și dansează și dansează și dansează – trezirea întâlnește trezirea.

În mulții ani în care am predat, am observat mulți studenți care au atins tăcerea vidului. De fiecare dată speranța mea este că vor continua, că se vor antrena în continuare, că vor studia, pentru că mai este foarte mult. Când îi văd că încep să plângă ușor, atunci când ceva este puțin trist sau dulce, continui să sper că vor continua. De ce? Pentru că ei încă așteaptă marrle dar descoperit de bătrânica lui Hakuin – marea-sfântă-constantă-nu aș putea crede-dacă nu aș simți-o-bucurie. Nu este o bucurie gălăgioasă. Este tăcută, poroasă, pulsatorie. Este o bucurie ”OK” care ne hrănește și ne oferă energia de a continua să fim în serviciul lumii așa cum este. Fără așteptări. Aceasta este bucuria ce ne dă curajul să vorbim puterii cu adevăr. Să protestăm. Să ne urcăm pe fanioanele pe care trebuie să ne urcăm. Să ne cerem iertare pentru o istorie de abuzuri de nedescris. Să curățăm. Și să dansăm. Să dansăm cu întreaga respirație, cu întregul corp, cu întreaga lume, cu întregul univers.

Pentru că asta avem de făcut.

sursa: Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Studiile confirmă beneficiile uleiului de cocos

O singură lingură de ulei de cocos poate ajuta la pierderea în greutate și îmbunătăți sănătatea cardio-vasculară, fapt demonstrat de...

Închide