PRIN VIZORUL SUFLETULUI – violenta domestica

2

Azi pornim iarăşi în lungul nostru drum – dar atât de minunat pentru că la capătul lui stă salvarea, adică TU însuţi, valorile şi TOT ceea ce eşti – şi cătăm să înţelegem puţin mai mult din ceea ce suntem, din înţelepciunea infinită care stă în noi. Ea, înţelepciunea, există, doar că nu o putem noi accesa tot timpul, e un exerciţiu de excelenţă în a face acest lucru. Cei care au reuşit, au rămas în istorie, numele lor străşucesc la fel de puternic şi astăzi, deşi ei nu mai sunt fizic între noi, pentru că noi, raţional, asociem acea persoană cu acea informaţie, deşi informaţia în sine se poate asocia cu oricine şi apoi e impersonală, deci neaparţinând nimănui.

Trebuie să fac o mică introducere la subiectul de azi şi să adaug întrebării cadrul în care se petrece pentru că ştiu că sunt multe suflete care trăiesc aşa ceva şi e necesar a pune puţină lumină acolo pentru nişte copii, practic. Şi eu ca şi mulţi alţii am copii şi cred că e foarte important să înţelegem că suntem în acelaşi timp dascăli pentru ei, dar şi prieteni, apropiaţi. Că e bine să le ţinem copilul interior viu şi sănătos dar să îi şi ajutăm să vadă acele aspecte ale vieţii care îi îndepărtează de ei înşişi. Desigur că trebuie să faci curăţenie în propria ogradă mai întâi…

„Mă numesc Magda. Am 13 ani şi jumătate. Am o mare problemă acasă. Părinţii mei se ceartă toată ziua şi se şi bat. Dacă încerc să intervin sar amândoi pe mine şi îmi spun să nu mă bag. Nu ştiu cum să procedez… simt că dacă la şcoală doi colegi se bat sau se ceartă, mie îmi vine să mă bag sub bancă. Când aud pe cineva că ridică tonul simt fiori pe spate şi mă ia tremuratul. Eu cu cine pot să vorbesc dacă părinţii mei nu mă aud? Aş vrea să pot face ceva pentru ei, până nu ajung să nu îi mai suport. Mulţumesc!”

întrebările pe care le afişăm în cadrul acestei rubrici nu au decât scopul de a deschide sufletul celor care au nevoie de ghidaj, de aceea simt că trebuie să relansez invitaţia către voi, cei care citiţi aceste rubrici, pentru că ştiu că o citiţi, să priviţi în jurul vostru, la prietenii voştri, să culegeţi problemele pe care aceştia le au şi să ni le trimiteţi, echipa noastră le va aborda cu aceiaşi grijă şi iubire. Împreună suntem UNU şip utem trece peste absolut orice, nu există în viaţa asta o lucrare mai minunată decât aceea în care colaborăm şi ne acoperim unii altora, umplând cu ibire, acele aspecte ale noastre care ne fac să părem mai puţin buni decât suntem noi în realitate.

Aşadar cititorule de „Prin vizorul sufletului” scrie-ne, ai curajul să împărtăşeşti, căci împărtăşind dăruieşti din tine, iar ce vei primi este doar lumina şi iubirea oamenilor mari, sufletelor lor deschise care ne ajută să păşim în interiorul nostru, singurul loc unde putem FI noi înşine, unde putem să ne găsim răspunsul la toate întrebările, la toate problemele. De orice natură ar fi problema ta, te aşteptăm cu drag, fiecare în felul lui aparte, dar uniţi de aceiaşi energie şi lumină ce izvorăşte din noi toţi, fără tăgadă.

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

2 comentarii

  1. Am trecut prin aceleasi lucruri. Tatal meu, artist, alcooloc, bataus, violent, abuziv, tiran. Mama mea, prototipul victimei, care si-a acceptat statutul de victima si pana la urma a subscris si ea- este la randul ei alcoolica. M-a abuzat si ea, nu fizic, cu bataie crunta, ca tata, ci verbal, sufleteste- ma gandeam de multe ori ca mai bine m-ar fi batut. Tot timpul, din copilarie, mi s-a spus ce mult i-am dezamagit, ce lipsita de valoare sunt, ca nu pot face si nu pot ajunge nimic. Dupa o adolescenta tulburata, manioasa, furioasa, mi-am tot pus intrebarea- de ce, Doamne?
    astazi stiu raspunsul- am invatat- sa iert, sa inteleg ce fel de oameni sunt, de ce s-au purtat asa. Am invatat lectia iertarii, a acceptarii. Am invatat sa ma iert pe mine pt ca ma consideram vinovata pt propriul meu destin, pt faptul ca ii uram, desi nu doream.
    Am inteles ca acesti doi oameni s-au trezit cu un copil, intr-o casnicie pe care nu o doreau, coplesiti de responsabilitati si de propria lor copilarie abuziva. Mamei i-a murit tatal la 9 ani si a ramas cu mama ei, profund marcata. Mama ei, bunica mea, o fire dura. Tatal meu a crescut intr-un camin abuziv, inconjurat de alcoolici. De fapt, un frate i-a murit de ciroza, amma lui de ciroza, un frate care traieste si este si el alcoolic e bolnav de TBC, alcoolic. Multe asemenea cazuri in familie. Nu au stiut sa faca altfel.
    Atata au putut ei. acum, cand am 33 de ani, vad ca au inteles ce rani adanci a lasat comportamentul lor in sufletul meu, si se caiesc, insa au senzatia tragica ca nu mai pot schimba nimic si continua cu acest comportament. Recent, au afisat violenta de fata cu bebelusul meu de 8 luni. A fost prima si va fi ultima oara cand s-a intamplat acest lucru.
    Inca ceva- comportamentl lor nu ma mai doare, nu ma mai atinge.Ii inteleg, empatizez.
    Am crescut, am ajuns profesional sus, acolo unde nu credeau niciodata sa ajung. Am realizat lucruri pe care nu ma credeau in stare sa le realizez. constentizeaza ca i-am depasit in valoare morala, insa tot nu se pot ridica din mocirla.
    Astazi, cred cu tarie ca am ales deliberat si constient sa sosesc in aceasta familie. Fara asta, nu as fi invatat lectiile pe care le-am invatat. Sunt atat de valoroase, aceste lectii..acum imi cunosc valoarea, stiu ca pot muta muntii din loc. Ce mi-a dat aceasta tarie? familia asta. stiu ce sa astept de la o relatie.Siu ce sa astept de la oameni, stiu sa-i inteleg, stiu sa empatizez, stiu sa ACCEPT. Acceptarea este primul pas in vindecare. Pardon, curiozitatea este primul pas. Sau…refuzul de a fi nefericit…? nu stiu, judecati si voi!

  2. Draga Delia, de undeva din cer un înger luminos a coborât pe umărul tău şi ţi-a stat acolo în tot acest timp. E de fapt ceea ce cu toţii primim în fiecare secundă a vieţii noastre: un ajutor nevăzut, infinit, plin de iubire.
    Îţi mulţumim că împărăşeşti cu noi ceea ce ai trăit şi în acelaşi timp că eşti un prim respondent la rubrica noastră, eşti un alt suflet mare care răspunde celor care citesc. Mai mult decât atât eşti un trăitor de sens care a şi experimentat şi înţeles adevărata nuanţă şi valoare a vieţii şi a trăirilor.

    Faptul că poţi glumi, că poţi să vezi dincolo de perdeaua grea a faptelor în sine, îmi arată măreţia spiritului uman şi deschiderea sufletească pe care o arăţi. Acceptarea şi iertarea din tine sunt primele pagini ale iubirii dintre oameni. Sunt bazele oricărei lumi perfecte, spre care tindem fie că vream fie că nu vrem, atracţia parcă gravitaţională, ne conduce acolo.

    Greutatea cuvintelor tale mă face să fiu alături de tine, să îţi mulţumesc pentru că EŞTI, pentru că exişti şi pentru că eşti răspunsul viu pe care universul l-a aşezat aici între rândurile vizorului sufletului.

    Să ai o viaţă luminoasă, umplută mereu cu radiaţia binecuvântată şi binefăcătoare a sufletului tău mare!

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
RASPUNS PRIN VIZORUL SUFLETULUI – despre iubirea tanara

[learn_more caption="Descrierea situatiei" state="open"]  Sunt o tânără de 17 ani. Am crescut numai cu mama. La şcoală mă descurc destul...

Închide