PRIN VIZORUL SUFLETULUI – partenerul de viata

0

În viaţă întotdeauna ne căutăm reperele, încercăm să ne creem o situaţie de asemenea fel încât să fim sănătoşi, fericiţi şi prosperi. Desigur, fiecare îşi defineşte aceste repere în funcţie de ceea ce valorizează în viaţa lui, de credinţe, de programe mentale şi trăiri, de tot ceea ce îl compune ca prezenţă conştientă în câmpul conştiinţei pământului. Această treime e cumva materializarea dorinţelor tale ca fiinţă fizică şi de împlinirea lor depinde cumva fericirea celulară de bază a organismului tău. Sigur că se pot transcende aceste „creanţe” la nivel celular şi acoperi cu ceva provenit dintr-o sferă mai înaltă a trăirilor, dar te-ai întrebat de ce e viaţa aşa cum e? De ce simţi toate aceste lucruri până la nivel de atom? Pentru că sunt nişte locuri goale în structura ta pe care le vrei umplute cu lumina acestor trăiri. Pentru că viaţa e făcută să fie trăită, desigur, în modul în care alegi să o faci. Dar despre alegere vom vorbi poate într-u număr viitor al Vizorului Sufletului.

Am 32 de ani si sunt singura. Am casa, masina, o cariera insa nu reusesc sa-mi fac o familie. Sunt foarte trista, dezamagita si mai ales suparata pe viata, Dumnezeu, barbati.

Sunt multe fete in jurul meu care nu au calitatile mele si care au copii, un partener, se bucura de un cuib, iar eu desi sunt draguta si realizata nu reusesc sa atrag pe nimeni.

Nu stiu cu ce am gresit in viata aceasta de sunt pedepsita astfel. E adevarat ca in tinerete am facut cateva avorturi si am flirtat cu barbatii insurati insa nu consider acest lucru ca fiind un pacat.

Acum, peste ceea ce se transmite de la emiţător, să lansăm Universului cererea noastră şi să ne aducem aminte ceea ce cu atâta blândeţe ne spune Neal Donald Walsh: Universul nu spune decât DA. Sau îţi poate răspunde: MAI AI PUŢINĂ RĂBDARE. Sau poate îţi spune: AM CEVA MAI BUN PENTRU TINE. Totul e să crezi şi să vezi în toate trăirile tale semnul lui Dumnezeu, pentru El este acolo, fără preget. Aşteptând răspunsul echipei noastre las timpul să îşi înfăşoare pentru încă o săptămână materia albă în jurul unui alt cerc, al unei alte roţi dinţate din mecanismul frumos al vieţii.

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
FRUMUSETEA

Frumuseţea e o stare interioară, profundă, pornită din inimă. E prezenţa în fizic a radiaţiei spirituale. E amprenta fără margini...

Închide