Undele cerebrale uimitoare ale meditatorilor de cursă lungă

0

Măsurarea undelor cerebrale în timpul stărilor alterate de conștiință este un mod fascinant de a vedea ce se întâmplă în creier în timpul acestor stări. Acest lucru face ca factorii asociați cu conștiința să existe separați de creier și că acest organ uimitor, creierul, este doar un transmițător al acestui impuls non-material de la o parte neidentificată din noi înșine.

Atunci când vine vorba despre meditație, oamenii de știință au reușit să măsoare undele cerebrale ale unor meditatori de mare clasă. Ei au descoperit că unii dintre aceștia operează în mod consistent în zona de unde gama, la aproximativ 40 Hz. Am mai scris despre undele cerebrale ale visătorilor lucizi, iar aceste studii au demonstrat că atunci când cineva visează lucid, operează în plaja de unde de frecvență gama. Această plajă de frecvențe este asociată cu o stare conștientă de conștiență de sine înaltă, fiind o stare mai ”conștientă” decât cea din stare de veghe normală.

Ființele umane nu operează nici măcar în apropierea acestor frecvențe în starea de veghe normală, iar în somn operăm la niște frecvențe mult mai joase.

Acestea sunt undele de frecvență delta, care sunt cele mai pronunțate în cazul bebelușilor născuți prematur, apoi sunt undele theta, care sunt caracterizate de un somn ușor, somnul REM, vise și halucinații. Undele alfa sunt și mai înalte ca frecvență, fiind cele mai întâlnite în timpul relaxării, contemplației și în lipsa unor stimuli vizuali. Acestea apar când nu suntem distrași sau concentrați pe lumea exterioară prea mult, iar frecvența lor este undeva între 8 și 12 Hz, deci se poate vedea că saltul undele gama pentru meditatori este chiar semnificativ, pentru că acestea operează undeva între 40 și 100 Hz.

Acestea sunt cele mai rapide unde cerebrale cunoscute omului.

Este mai bine de o decadă de când cercetători de la the University of Wisconsin-Madison au descoperit că unii călugări Zen Buddhiști demonstrează ”o extrardinară sincronizare a undelor cerebrale cunoscută ca sincronizare gama – un model care din ce în ce mai mult a fost asociat cu funcții cerebrale robuste și sinteza activității a ceea ce noi numim minte”. (Scientific American)

Meditația a fost mereu împletită cu abilitățile ”supra-umane”. În timpul unei vizite la una dintre mănăstirile izolate, în timpul anilor 80, profesorul de medicină de la Harvard, Herbert Benson și echipa sa de oameni de știință au studiat călugării ce trăiesc în Munții Himalaya care reușeau prin intermediul tehnicii g Tum-mo (o tehnică yoga) să își ridice temeoeratura degetelor de la mâini și picioare cu mai bine de 17 grade. Este încă necunoscut cum pot călugării să genereze atâta căldură. Cercetătorii au studiat și meditatori avansați din Sikkim, India, unde au fost uimiți să descopere că acești călugări puteau să își încetinească metabolismul cu 64% (sursa).

Este important să menționăm că meditația are capacitatea să facă și niște modificări semnificative în creier, cu o creștere a masei cerebrale dar și în alte moduri. S-a demonstrat și că este un tratament de succes pentru multiple afecțiuni, precum sindromul colonului iritabil. (sursa, sursa, sursa).

Experți în meditație, ca cei prezentați în cazul de mai jos, au fost aduși din întreaga lume și puși în laborator la teste.

Undele lor cerebrale arată un procent mare în plaja de frecvență gama tot timpul ca și trăsătură de bază, indiferent de ceea ce fac… nu numai în timpul meditației. Este starea lor mentală de zi cu zi. Noi de fapt nu avem nicio idee despre ceea ce înseamnă acest lucru experiențial, știința nu l-a mai observat până acum. De asemenea, vedem acest fenomen în cazul meditatorilor de nivel olimpic, atunci când aceștia sunt rugați să facă o meditație asupra compasiunii, că nivelul de unde gama crește cu 700/800 de procente în câteva secunde. De asemenea, acesta este iarăși un fenomen nemaivăzut de către lumea științifică. Este o stare de a fi care nu seamănă cu stările normale, câteodată este denumită eliberare sau iluminare. Nu există un vocabular care să surprindă ce poate să fie.

sursa: https://www.collective-evolution.com/2018/10/13/the-remarkable-brainwaves-of-high-level-meditators/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Șase dintre cei mai bătrâni copaci din lume

Methuselah, un pin din White Mountains din California, se bănuiește că are aproape 5.000 de ani - și probabil cel...

Închide