Stări înalte de conștiință identificate în rândul celor care consumă psihedelice

0

Persoanele  care consumă substanțe psihedelice deseori declară că au atins stări înalte de conștiință când erau sub influența lor, iar acum pentru prima dată au confirmat acest fapt, raportează MedicalXpress.com.

Într-un studiu condus de neurocercetători de la the University of Sussex, subiectilor testului le-au fost administrat doze controlate fie de psilocibin, fie de ketamină, fie de LSD. Cercetătorii au măsurat apoi semnalele unei magnetoencefalograme spontane – mici câmpuri magnetice – din creierele lor și au descoperit că, la toate cele trei substanțe, subiecții au prezentat o diversitate mai mare de semnale neuronale, o măsură cheie a complexității activității creierului. Aceste date în comparație cu starea normală de veghe a subiecților.â

„Această descoperire arată faptul că în prezența substanțelor psihedelice, creierul se comportă extrem de diferit de starea normală”, explică Profesor Anil Seth, co-director al the Sackler Centre for Consciousness Science de la the University of Sussex. ”Deoarece măsurătoarea a arătat aceste valori ca o măsură a ”nivelului de conștiință”, putem spune că stările psihedelice apar ca o stare de conștiință mai înaltă decât cea normală – însă doar ca o măsuătoare specific matematică”.

Descoperirea unor stări înalte de conștiință, chiar și induse cu ajutprul substanțelor, este o perspectivă extrem de îmbietoare. Acest lucru nu doar că ar putea confirma declarațiilor unor consumatori de substanțe, dar ar putea conduce și către dezvoltarea unor tratamente mai eficiente pentru cei care suferă de probleme mentale sau depresie.

„Cercetări riguroase ale substanțelor psihedelice devin din ce în ce mai interesante pentru comunitatea științifică, datorită potențialului terapeutic pe care aceste substanțe le pot avea atunci când sunt folosite sub supraveghere medicală și cu finețe”, declară Dr. Robin Cahart-Harris de la Imperial College Londra.

Oamenii de știință sunt precauți în declarațiile lor legate de delului scoperiri, însă este important să privim aceste rezultate în perspectivă. Divesritatea semnalelor neuronale este doar o măsură a activității creierului, însă nu este încă în totalitate clar ce înseamnă aceste niveluri înalte de activitate. Mai mult decât atât, rezultatele nu înseamnă că stările psihedelice sunt niște stări de conștiință mai bune sau mai de dorit. Acest lucru nu însemnă că stările psihedelice produc intuiții care sunt mai exacte decât cele din starea de veghe normală.

Scopul următoarelor cercetări va fi să se identifice mult mai clar cum curge informația prin creier în timpul experiențelor psihedelice, precum sunt cele din timpul halucinațiilor.

Studiul a fost publicat în revista Scientific Reports.

sursa: https://www.mnn.com/health/fitness-well-being/stories/higher-states-consciousness-identified-among-psychedelic-drug-usersAflă cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Oamenii de știință au descoperit niște obiecte ”ciudate” în jurul centrului galaxiei

Când oamenii de știință folosesc cuvântul ”ciudat”, atunci știi că lucrurile devin interesante în cosmos. În acest caz, oamenii de...

Închide