Dumnezeul Minunilor

5

Minunile lui Dumnezeu sunt peste tot in jurul nostru. Si toate aceste minuni ne dezvaluie multe despre Creatorul acestui Univers, despre Creatorul nostru. Astfel, descoperim scantei ale Puterii si Intelepciunii Sale, a Iubirii si  Grijii Sale infinite in toate cele din jurul noastru si in noi.

Prezentat intr-o maniera extrem de clara si la obiect de catre mai multe personalitati ce pot fi incadrate cu statutul de Om al lui Dumnezeu – insa ma intreb cine dintre noi nu poate fi catalagat astfel? – de catre Dave Hunt, Roger Oakland, John Whitcomb si multi altii, descoperim in acest documentar acele elemente precum dimensiunile Universului sau energia pe care acesta o emana – deci comparativ, sursa din care Toate au fost create, va dati seama ca proportional trebuie sa fie mult mai mare-  care ne indica Mana lui Dumnezeu in spatele tuturor elementelor ce compun Univesrul, la toate scarile lui.

Nu trebuie decat sa privim eleganta extraordinara a moleculei de apa sau simetria perfecta a cristalelor, complexitatea lumii microscopice a ADN-ului, care modeleaza viata asa cum noi o percepem, miraculoasele caracteristici ale pasarilor ce le permit sa se descurce in viata de zi cu zi. Sau poate ne putem gandi la paralele infinite pe care le putem face cu referire la viata si transformarile din viata fluturilor… Toate ne conduc spre concluzia clara si irefutabila: Dumnezeu ne iubeste si a creat un Rai extrem de miraculos care e plin de dovezile iubirii si gloriei Sale. Arhitectul timpului si al spatiului.

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

5 comentarii

  1. Da, si a mai creat si un Iad…Cum de ati uitat sa-l mentionati? Puneti in seama lui Dumnezeu pana si curcubeul insa foametea din Africa nu e tot lucrarea Lui?

  2. Draga Daniel,
    Bine ai venit pe Noul Pamant. As vrea sa te intre ce e iadul? Exista cu adevarat? Sau doar o meteahna a perceptiei noastyre? Intreaba daca vrei orice persoana pornita pe drumul spiritualitatii sau poate niste cercetatori stiintifici de calibru greu. Poate stii ca ceea ce teoriile noi ale fizicii cuantice, epigenetica sau alte „descoperiri” ale stiintei vin sa confirme adevarurile pe care textele sacre antice ni le-au transmis:
    – planul fizic e dual si atunci exista aceasta diferentiere pe care mintea ta o face (desigur ca si a mea :) intre bine si rau, la esenta nu e decat un lucru: IUBIRE
    – nu percepi intreaga realitate (nici eu ca veni vorba) pentru ca nu esti constient de intregul tau corp sau de potential. Daca am putea sa facem acest lucru foametea ar fi un cuvant exclus din DEX
    -pe buna dreptate punem totul pe seama lui Dumnezeu si daca te gandesti tu si cu mine suntem si noi parte din Dumnezeu si daca tu crezi ca Dumnezeu a creat foametea… desi nu e decat o consecinta a „orbirii” cu care actionam, a somnului in care stam, atunci tu si cu mine ar trebui sa facem ceva pentru a opri foametea din Africa. REAL. Aici si acum! Cred ca asta ar fi o atitudine umana vis a vis de fratii noastri de acolo care sufera…
    -gandeste-te cum ai mai evolua daca ai stii totul? la ce sa mai ai nevoie de lectii? sau daca ai putea face orice. Ti-ai pus limite (si eu, si parintii nostri, pana si plantele si animalele) ca sa experimentezi viata asa cum e. Care nu e nici rea nici buna ci asa cum CREZI tu si GANDESTI si SIMTI tu ca e. E o proiectie mentala comuna, izvorata din dorintele si gandurile si visele noastre si alimentata de noi, pe o retea de baza care nu e in universul acesta si e controlata de Cuvantul lui Dumnezeu. Si atunci te intreb: de ce vrei sa vezi lumea asa cum o vezi?
    Nu trebuie sa fi de acord cu mine, exprim un punct de vedere personal. Poti insa sa „asculti” cu sufletul ce iti transmit si poate ai sa simti ca am intentii bune si ca e ceva adevar in ceea ce spun. E relativ universul fizic, de aceea nu gasim repere reale decat in Lumea de Dincolo.

    Namaste!

  3. Ma surprinde faptul ca mi-ati raspuns la intrebare. Credeam ca va fi aruncata la cosul de gunoi scurta mea interventie. Cu toate ca nu am o diploma in stiinta, ma consider un cercetator. Mai mult un cautator de sensuri. Sunt sceptic si nu cred nici in Rai nici in Iad. Remarca mea de mai inainte era mai mult rautacioasa, ca sa testez daca intr-adevar aveti intentia de a intra in conversatie cu noi, cititiorii, sau doar de a sufla in goarna ultra-fanaticilor religiosi. Nu cred in acel Dumnezeu biblic „zelos” care afuriseste pana la al 7-lea neam. (Sa nu ai alti Dumnezei afara de mine, caci Eu sunt un Dumnezeu ZELOS). Imi pare rau dar eu nu pot accepta ideea unui astfel de Dumnezeu. Creatorul, Marele Arhitect al Universului, nu are nevoie de „Unelte ale maniei” ca sa distruga lumea, asta ca sa citez din minte o profetie biblica. As vrea sa cred insa exista prea multe intrebari la care Inaltele fete bisericesti nu raspund. Habar nu am in ce calitate mi-ati raspuns, daca sunteti preot sau nu, sau ce sunteti, insa exista o gramada de lucruri care trebuie explicate oamenilor asa ca mine, care trec prin filtrul ratiunii orice lucru… Cred in posibilitatea existentei unor realitati alternative, exista teorii matematice care demonstreaza acest lucru, iar matematica este esenta Universului. Orice descoperire se face mai intai matematic, Nu? Zborul cosmic nu ar fi astazi posibil daca nu ar fi fost intai matematic posibil, etc..etc.. Cu toate acestea, este putin hazardat sa ne lansam in teorii despre Rai si Iad si de cat de minunat este Dumnezeu ca ne-a facut pe aceasta planeta. Pe ce argumente va sprijiniti afirmatia ca Raiul exista? Poate ca voi fi consideran nebun de ultra-dogmaticii care poate se gasesc aici pe site, dar cum puteti dovedi existenta unui Dumnezeu? Eu unul nu pot decat sa-mi imaginez un Creator. Am ALES sa cred ca trebuie sa existe un Creator. Este credinta mea intima. Dar de la a CREDE ca asa vreau sa cred, ca asa imi convine mie, pana la a demonstra ca da, EL exista, este o cale foarte lunga…

  4. Te salut Flipi. Imi place ce scrii tu aici si te felicit pentru rabdarea cu care explici lucrurile celor mai Tineri. Vreau insa sa fac un comentariu legat de documentarul de mai sus. El este, in modesta mea opinie putin naiv, reductiv si uneori chiar rusinos. Beneficiarul, care nu poate fi altcieva decat Biserica Romano Catolica, incearca inca odata sa ne atraga catre Dumnezeul biblic. O face din ce in ce mai viclean, insa nu renunta la unele idei fixe. Cred ca intelegi confuzia care poate sa apara in capul oamenilor ca Daniel, in acest caz. Sunt sigur ca tu nu promovezi aici un Dumnezeu iudeo-crestin care ne iubeste si ne supravegheaza dar ne si pedepseste si ne trateaza inegal in mod Misterios de inexplicabil. Religia crestina este echivalenta cu clasele 1-4 in materie de spiritualitate. Oamenii te inteleg aici daca au un limbaj comun cu tine si daca inteleg Intelepciunea care se ascunde in spatele unor cuvinte. Nu degeaba le scirem cu litera mare. Oamenii ca Daniel trebuie mai intai sa Viseze si sa se Trezeasca, ca sa poata intelege ca nu Marele Arhitect se ocupa Personal si literalmente de supravegherea lor si in consecinta aplica unele masuri… Lucrurile sunt mult mai complexe si nu este bine sa le simplificam fortat. Inteleg importanta incercarii de a inspira oamenii insa trebuie sa nu generezi confuzii in mintile si sufletele lor, prin filme de genul celui de mai sus. Sper sa nu-mi iei comentariul in nume de rau! Poate ne mai intalnim si mai vorbim, candva. Te imbratisez si-ti doresc numai bine!

  5. Draga George
    Te rog sa imi accepti scuzele pentru intarzierea raspunsului, motivele nu am sa le expun, insa ele sunt chiar intemeiate :).
    Ideea acestui documentar si cred ca intr-adevar trebuie subliniat acest fapt, este acel ADEVAR si acea forta care sta in spatele tuturor lucrurilor. INteleg ce vrei sa spui si stiu ca e greu sa filtrezi printre atatea hachite si plase de paianjen insa, cred, ca si acesta e un bun exercitiu pentru a intelege. Pentru a crede. Pentru a gasi in orice acea linie care te conduce catre titlul si ideea din spatele acestui documentar. E un exercitiu extraordinar sa privesti dincolo de aparente si sa intelegi ca desi suntem tributari unei piete de consum in care enoriasii sunt cantitate si nu individualitati, mesajul din spatele acestui documentar este (si va fi intotdeauna) subiectiv in functie de fiecare. Desigur ca eu, in postura de arbitru, ar fi trebuit sa incerc sa explicitez mai clar acest lucru, insa vezi tu, eu chiar privesc dinolo de aceasta aparenta si de aceea in cazul de fata mi-a scapat acest detaliu. Asa ca iti multumesc pentru observatie, ceea ce facem noi aici chiar se incadreaza (fara nicio nuanta negativa) in sloganul: IMPREUNA SUNTEM UNU.
    Ma bucur ce te-am „cunoscut” si de ce nu, poate vom sta si fata in fata de vorba cu aceiasi placere.

    Draga Daniel
    Ceea ce fiecare crede este templul lui personal. Eu unu respect absolut toate punctele de vedere si atat cat imi permite gradul interior de acceptare (care consider ca e destul de dezvoltat) pot creiona si un raspuns pentru tine. Si eu sunt un cautator, insa atunci cand il cauti pe Dumnezeu, la un moment dat incepi sa te indrepti catre tine si intelegi ca acxeste dovezi exterioare nu sunt decat acele „momeli” lasate in mod intentionat de acel Creator (sau cum alegi sa ii spui) din spatele tuturor lucrurilor pentru ca mintea ori sa creada ori sa se indoiasca, pentru ca sa intelegem ca aceasta intelegere e dincolo de minte, insa, ca sa putem intelege asta, trebuie sa trecem pe acolo. Nu sunt preot si nici dogmatic, nici macar adept al unui curent de nicio culoare sau nuanta. Sunt un suflet care cauta ADEVARUL si accept toate religiile si miscarile exoterice ca si continatoare ale unei scantei de adevar, la fel cum si stiinta de azi contine.
    Cred, intr-un mod creat in interiorul meu, ca exista acel Taram de dincolo, unde re-devenim ceea ce suntem cu adevarat: constienti complet ca suntem parte din acel Dumnezeu despre care se vorbeste „partial si trunchiat” in acest documentar.
    Vrei o demonstratie? Viata este aceasta demonstratie. Daca cineva ar putea pune cap la cap toate elementele ce compun viata ar putea sa spuna ca a definit nucleul unei celule a lui Dumnezeu. Si atunci numai constiinta fiecaruia poate raspunde la aceasta intrebare prin starea de a fi, interioara in fiecare. Nu stiu daca ti-am raspuns sau am pus si mai multa ceata in ceea ce am scris mai sus, insa daca esti deschis putem continua.

    Cu drag
    Flipi

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Credintele Hermetismului – partea 1

Filosofia perena Hermetismul din cadrul fratiei hermetice este numit si Traditia Ezoterica Vestica, imbratisand curgerea esentiala de Lumina cunoscuta si...

Închide