Centrii de fortă iluminaţi

1

Există pe internet o grămadă, deja, de documentare spirituale, multe dintre ele atacând probleme esențiale cu care ne confruntăm la nivel de invidiv și la nivel de societate, de umanitate. Toate, sunt într-o măsură mai mică sau mai mare niște repere pentru cei care fac primii pași în această direcție deopotrivă pentru cei care au parcurs ceva din calea auto-cunoașterii. Se întâmplă ca unul dintre aceste documentare să fie republicat (http://fymaaa.blogspot.ro/2016/01/chakra-ele-iluminate-cei-7-centrii.html), motiv pentru care vă propun să faceți această călătorie de cunoștere în universul subtil al energiei.

De multe ori trăim ca și cum nu ar exista decât materia brută, densă pe care cele cinci simțuri primare ne-o dezvăluie. Intrând în contact fie cu o tradiție spirituală gnostică, fie cu un curs de spiritualitate ori prin intermediul cărților, filmelor, discuțiilor cu amicii, aflăm despre ”tărâmul nevăzut” care face parte din viața noastră. Cred cu tărie că experimentarea conștientă a acestor părți din Conștiința proprie are menirea de a ne dezvăluie multe valențe ale ființelor umane la care nici măcar nu ne gândeam până să nu intrăm în contact cu aceste idei. Așadar vă invit să faceți o călătorie în viața subtilă a corpurilor noastre energetice, care sunt reprezentate azi prin intermediul așa numiților centrii subtili de energie cunoscuți sub numele de chakre. Șapte porți către o înțelegere mai profundă a sinelui propriu și a vieții în general, către o simțire mai profundă a fluxului energiei creatoare de experiențe și, în cele din urmă către o deschidere reală și validă către un adevăr mai înalt în legătură cu scopul și menirea noastră aici, în legătură cu natura fundamentală a realității și implicit a experiențelor pe care le avem în acest plan. Vizionare plăcută!

 

 Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Un comentariu

  1. „Vizionare placuta” la ce?Ca nu se deschide nici un film !!! E doar imaginea care se vede si atat!

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cum să folosești mindfulnessul pentru a intra în contact cu Observatorul

Senzația proprie de sine, a cine ești tu, este ceva ce majoritatea oamenilor iau ca atare. Porbabil că te gândești...

Închide