Este ADN-ul urmatorul internet? – PARTEA a-II-a

2

continuare a articolului: http://noulpamant.ro/articole/stiri/este-adn-ul-urmatorul-internet-pareta-i/

Lumina din interiorul corpului

Popp a fost realment speriat de acest fapt. A scris despre asta pe o hârtie şi un jurnal cunoscut de medicină a fost de acord să îi publice articolul.

La scurt timp după aceasta, Popp a fost abordat de un student pe nume Bernhard Ruth, care l-a rugat pe Popp să îi supervizeze munca pentru dizertaţia de doctorat. Popp i-a răspuns că e gata să facă acest lucru dacă poate demonstra faptul că se emite lumină din corpul omenesc.

Această întâlnire a fost o întâmplare fortuită pentru Popp pentru că Ruth s-a dovedit a fi un excelent fizician experimentalist. Ruth a găsit ideea caraghioasă şi imediat a început să construiască un echipament pentru a dovedi că ipoteza lui Popp este greşită.

 În doi ani, Ruth a construit o maşinărie asemănătoare unui detector de raze X care folosea un fotomultiplicator pentru a număra lumina, foton cu foton. Chiar şi azi este unul dintre cele mai bune echipamente din domeniu. Această maşinărie trebuia să fie extrem de sensibilă pentru că trebuia să măsoare ceea ce Popp credea că sunt emisii extrem de slabe.

 Într-un vechi film documentar filmat în laboratoarele Institutului Internaţional de Biofizică, Dr. Popp deschide o cameră de dimensiunea unei cutii de pâine. Pune o bucată proaspăt tăiată de la o plantă şi un chibrit din lemn într-un recipient de plastic în camera obscură şi închide uşa ce nu permite luminii să intre. Imediat porneşte fotomultiplicatorul şi imaginea este afişată pe un monitor. Băţul de chibrit este negru, în timp ce silueta verde, pulsatilă a fruntei este clar vizibilă. Dr. Popp exclamă: „Ştim acum, de azi, că omul este esenţialmente o fiinţă de lumină”.

 

 

În 1976, au fost gata pentru primele experimente cu răsaduri de castraveţi. Fotomultiplicatorul a evidenţiat fotoni sau valuri de lumină de o intensitate surprinzător de puternice ca intensitate emise de către răsaduri. În cazul în care lumina ar fi avut ceva de-a face cu fotosinteza, au decis ca următorul test să îl facă pe cartofi – ar fi să crească răsadurile în întuneric. De această dată atunci când răsadurile au fost plasate în fotomultiplicator acesta a înregistrat o intensitate chiar mai mare. Mai mult decât atât, fotonii din sistemele vii studiate aveau mişcări mult mai coerente decât orice au văzut până atunci.

Popp a început să creadă într-o lumină a naturii. Lumina era prezentă în plante şi era folosită la fotosinteză. Atunci când mâncăm plante, acesta a bănuit că noi preluăm fotonii şi îi deozităm.

Când consumăm brocoli de exemplu şi îl digerăm, acesta se metabolizezaă în dioxid de carbon (CO2) şi apă, plus lumina stocată de la soare şi fotosinteză. Extragem CO2 şi eliminăm apa, dar lumina, un val EM trebuie stocată. Când este preluată în interior de către corp, energia acestor fotoni se disipează şi se distribuie de-a lungul întregului spectru de frecvenţe EM (electromagnetic), de la cea mai joasă până la cea mai înaltă.

Această energie este forţa vitală pentru toate moleculele corpului. Înainte ca orice reacţie chimică să aibă loc trebuie ca cel puţin un electron să fie activat de către un foton cu o anume lungime de undă şi destulă energie.

Biochimistul şi câştigător al premiului Lehninger menţionează în cartea lui faptul că unele reacţii din celula vie au loc mult mai rapid decât viteza corespunzătoare temperaturii de 37C. Explicaţia pare să fie că intenţionat corpul direcţionează chimicalele prin vibraţii electromagnetice  (biofotoni).

Fotonii (lumina) controlează tot în celulă

Fotonii pornesc procesele corpului la fel cum un dirijor conduce orchestra, aducând fiecare instrument în sunetul colectiv. La frecvenţe diferite ei îndeplinesc diferite funcţii. Popp a descoperit că moleculele din celule corespund unor anume frecvenţe şi o plajă de vibraţii de la fotoni produc o varietate de frecvenţe în alte molecule din corp.

Această teorie a fost susţinută de Dr. Veljko Veljkovic care acum conduce Centrul pentru Cercetare Multidisciplinară şi Inginerie din cadrul Institutului Nuclear pentru Ştiinţe Vinca.  Ea a avut curajul să întrebe acea întrebare care a încurcat dintotdeauna biologii: Ce este acel ceva care permite zecilor de mii de molecule diferite din organism să îşi recunoască ţinta specifică? Procesele vii depind de interacţiunile selective dintre molecule specifice şi acest fenomen funcţionează de la nivelul de bază al metabolismului până la nuanţe subtile ale emoţiilor. E ca şi cum ai încerca să găseşti un prieten într-o sală de bal întunecată şi foarte aglomerată.

 Imaginea convenţională a unei celule chiar şi azi este cea a unei pungi de molecule dizolvate în apă. Şi prin ciocnirea accidentală una în cealaltă la întâmplare – coliziuni aleatorii – aceste molecule care au forme complementare se fixează unele în celelalte pentru ca reacţiile biochimice adecvate să aibă loc. Acest model de tip cheie şi broască a fost rafinat într-un sistem mai flexibil (şi mai realistic)introducând ipoteza cum că fiecare moleculă îşi schimbă la nivel subtil forma pentru a se potrivi mai bine cu cealaltă după ce se ating, dar ideea de bază rămâne aceiaşi.

Se presupune că asta explică cum enzimele îşi recunosc substraturile lor respective, cum anticorpii pot ataca un inamic specific şi îl dezarmează. Prin extensie acesta este modul prin care proteinele de „lipesc” de proteinele partenere sau se prind de acizii nucleici pentru a controla expresiile genelor sau cum se compun în ribozomi pentru proteine traductoare sau complexe multimoleculare ce modifică mesajele genetice în diverse feluri. Dar cu mii – sau chiar sute de mii de racţii ce au loc în fiecare secundă în doar ocelulă se pare că acest concept „mecanic” e împins către absurd.

Ceea ce s-a propus este faptul că într-un fel anume moleculele au un câmp eletromagnetic unic ce poate „simţi” câmpul moleculei complementare. Este ca şi cum are loc un „dans” într-un mediu celular şi moleculele se mişcă în acest ritm. Muzica este furnizată de biofoton.

 

Veljkovic and Cosic presupun că interacţiunile moleculare sunt electrice ca natură şi au loc la distanţe mari comparativ cu dimensiunea moleculei. Cosic ulterior a introdus ideea a unei interacţiuni de câmpuri electromagnetice dinamice pe care molecula îl recunoaşte ca fiind ţintă specifică şi vice versa  prin rezonanţă electromagnetică. Cu alte cuvinte, molecula transmite fercvenţa specifică a unui val electromagnetic ceea ce nu numai le permite să se „vadă” şi să se „audă” între ele pentru că modurile de foton şi fonom există în valul electromagnetic, dar şi să se influenţeze de la disctanţă şi să devină ineluctabil atrase una către cealaltă dacă vibrează în afara fazei (într-un mod complementar).” – Adevărata Revoluţie Bioinformatică: Proteinele şi acizii nucleici îşi cântă unii altora? (revistă disponibilă la report@i-sis.org.uk)

” Sunt aproximativ 100,000 de reacţii chimice care au loc în fiecare celulă în fiecare secundă. Reacţia chimică nu poate avea loc decât dacă molecula care reacţionează e excitată de un foton… Odată ce fotonul a pornit o reacţie se întoarce în câmp şi e gata pentru alte reacţii… Înotăm într-un ocean de lumină.”

Aceste „emisii biofotonice”, cum le-a denumit Popp, asigură un sistem ideal de comunicaţii pentru transferul informaţiei la multe celule de-a lungul organismului. Dar cea mai importantă întrebare rămâne: de unde vine lumina?

Un student extrem de talentat l-a atras într-un alt experiment. Este cunoscut faptul că atunci când se aplică bromură de etidiu unei mostre de ADN, se strecoară între perechile de bază ale helixului dublu, făcând ADN-ul să se desfacă.  Studentul a sugerat că, după aplicarea substanţei, să măsoare lumina venind de la mostră. Popp a descoperit că cu cât creşte concentraţia de etidiu se desface mai mult ADN dar creşte şi intensitatea luminii. În mod opus, cu cât foloseşte mai puţină, cu atât mai puţină lumină e emisă.

El a descoperit şi că ADN-ul poate trimite o plajă largă de frecvenţe, unele dintre ele fiind legate de anumite funcţii. Dacă ADN-ul stochează această lumină, în mod natural emite mai multă dacă se desface.

Aceste studii şi altele i-au demonstrat lui Popp că una dintre sursele esenţiale de lumină şi emisii biofotonice este ADN-ul. ADN-ul este diapazonul principal al corpului. Acesta transmite o frecvenţă anume şi anumite molecule o urmează. Este de asmenea posibil, şi-a dat el seama, să fi dat peste legătura lipsă din teoria ADN-ului ce poate dezvălui poate cel mai mare miracol al biologiei umane – cum o singură celulă se poate transforma într-un om cu toate cele.

notă personală: Articolul nu este nici pe departe terminat, dar trebuie să mai aduc o mică adăugire observaţiilor empirice prezentate aici. Demonstraţia de mai sus ne arată legătura şi cu bioenergiile vindecătoare. Toate textele în care suntem prezentaţi ca fiinţe de lumină îşi găsesc şi aici un ecou şi o demonstraţie directă, ştiinţifică. Însă nu aş vrea să desconsiderăm nici ipoteza principală a supei în suspensie apoasă şi nici nivelul următor al câmpurilor de conştiinţă. În final imaginea de ansamblu ar trebui să fie simultană a celor trei teorii enunţate. Până la articolul următor vă doresc să aveţi cât mai multă lumină în voi!Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

2 comentarii

  1. Asadar, cu cat mancam mai multa hrana vegetariana – deci mai multe plante, cu atat ne umplem mai tare de lumina. Asa e?

    O alta intrebare: fiintele umane emit lumina? Am citit in cartea „Anastasia” de Vladimir Megre, cum ca noi toti putem emite o raza de lumina, prin care,printre altele sa vedem la distanta. DAr nu numai. Insa cei mai multi dintre noi au uitat faptul ca pot emite raza de lumina. Sa fie adevarat? poate ca intr-o zi vom afla raspunsul.

    Succes in continuare si astept partea a III-a.

  2. Da, plantele aduc viaţă în noi pentru că păstrează lumina, spre deosebire de hrana animală.

    Dacă întrebi un clarvăzător cum „vede” oamenii ai să primeşti următorul răspuns: luminiscenţă, vibraţie şi sunte fundamental. Şi într-u univers în care totul este energie e posibil. Dar personal cred că acolo se referă la călătoriile astrale, pentru că există şi alte metode de a vedea la distanţă.

    Elementele din care e făurită lumea şi natura relaţiilor dintre ele în sistemele vii vorbesşte despre aceste adevăruri, mai nou înţelese şi de ştiinţă.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
EXERCITII PENTRU PERCEPTII EXTRASENZORIALE

Aveţi cu toţii în voi, construit din start, un eu parapsihic, ce manifestă toate acele percepţii aşa numite extrasenzoriale. Nu...

Închide