Copiii lăsați să fie copii au părinți mai buni

0

Mamele care și-au asumat roluri grele în timpul copilăriei – și nu li s-a permis să fie pur și simplu copii – au tendința de a fi mai puțin sensibile la nevoile copiilor lor, a descoperit un nou studiu efectuat de un cercetator de la MIchigan State University. Descoperirile sugerează faptul că acești părinți nu înțeleg procesul de dezvoltare al copiilor și au tendința de a-și crește copiii în același fel nociv în care au fost și crescuți la rândul lor. Studiul este publicat online, înainte ca acesta să apară în ediția tipărita a revistei Journal of Family Psychology.

„Dacă întreaga ta copilărie a fost definită de niște părinți care au cerut de la tine o atenție exagerată, fără să îți dea ocazia să îți dezvolți identitatea de sine, atunci acest fapt ar putea conduce la confuzii legate de așteptările avute de la proprii copii și la o cunoaștere mai puțin corectă în legătură cu limitele și nevoile lor cât timp sunt mici”, declară Amy K. Nuttall, profesor asistent la Department of Human Development and Family Studies de la MSU și autor principal al studiului.

„Dacă mamele nu înțeleg nevoile copiilor ei”, concluzionează Nuttall, „nu vor putea răspunde potrivit acestora”.

Încărcarea cu responsabilități, grija asemănătoare unui adult sau „parentificarea” poate implica disciplinarea unuia dintre copii, responsabilități și datorii excesive în casă și servirea ca sistem suport emoțional pentru părinți. În acest studiu au fost implicate 374 femei însărcinate provenind din medii cu venituri mici, din patru orașe din SUA, acestea fiind întrebate în legătură cu modul în care au fost crescute. După naștere, tehnicile de creștere ale mamelor au fost observate de mai multe ori pe o perioadă de 18 luni.

Mamele care au fost în copilărie în tratate prea mult ca niște adulți au avut o tendință mai mică de a răspunde cu căldură și într-un mod pozitiv la nevoile copilului, dar și un interes mai mic de a pune nevoile de explorare și independența ale copilului deasupra agendei personale.

Un studiu anterior condus de către Nuttall, care a apărut în revista Journal of Family Psychology, a descoperit că acei copii care au primit o îngrijire excesivă în copilărie au ajuns să aibă probleme comportamentale. Împreună, cele două studii au implicații importante pentru programele de educație ale părinților care au fost afectați de aceste tipuri de comportament. Nuttall declară că s-ar putea oferi instrucțiuni despre dezvoltarea copiilor în cadrul orelor de pregătire prenatală. Femeile sunt mai înclinate să participe la aceste cursuri decât la unele ce le-ar putea urma după naștere.

„Aceste cursuri de educație prenatală ar putea fi extrem de importante pentru a învăța despre procesul de dezvoltare al copiilor și pentru o atitudine corectă vis-a-vis de așteptările legate de ceea ce ar trebui sau nu să facă un copil, cu luni bune înainte ca acesta să se nască”, spune Nuttall.

sursa:Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
4 învățături spirituale de la maeștri

Când vine vorba despre cei care au influențat profund modul de gândire al umanității în zona spiritualității, se poate vorbi...

Închide