Viaţa este o celebrare

4

Oricât de mult am încerca să argumentăm faptul că marii înţelepţi ai lumii vorbesc despre lucruri nepragmatice şi idealiste, mai devreme sau mai târziu vom recunoaşte că ei au ajuns la nişte înţelegeri valoroase şi necesare. Şi mai mult decât atât, unii dintre noi trec prin situaţii care confirmă multe dintre afirmaţiile înţelepţilor. Pentru că ceea ce ei spun este rezultatul unor trăiri profunde, a unei experienţe acumulate în timp. Desigur, înţelegerilor lor sunt personale şi de aceea nu e obligatoriu să fie integrate în aceeaşi manieră de către toţi oamenii. Cine rezonează cu adevărul lor îi va înţelege. Cine nu, va spune probabil: “Prostii. Vorbesc din cărţi!” sau simplu: „Poate. Eu nu am trăit experienţa asta.”  

Personal, consider că fiecare om rezonează cu câte ceva, în funcţie de deschiderea sufletească, maturitatea emoţională şi mentală, educaţie, cultură, vârstă, sex, religie etc. Pentru tine, pentru mine sau pentru oricine altcineva există o cale. Noi ne alegem şi ne creăm calea. Experienţele mele s-ar putea să nu coincidă cu ale tale, sau mai bine spus, deşi aparent trecem prin aceeaşi experienţă, înţelegerile şi trăirile noastre interioare sunt diferite. Aceasta înseamnă că suntem unici. Există căi infinite. Există calea Iubirii, a confortului, liniştii, pasiunii, dăruirii, abandonării de sine, monotoniei, extremelor, furiei, vinovăţiei, bucuriei, fericirii, modestiei,  familiei, evoluţiei spirituale, descoperirii de sine şi multe, multe altele… Fiecare dintre noi alege de-a lungul vieţii mai multe căi pentru că ele corespund diferitelor etape şi experienţe acumulate în această călătorie. Important este să fim în ascensiune, să creştem, să înţelegem adevăruri profunde şi să ne deschidem sufletul cât mai frumos şi să ni-l umplem cu dragostea de Viaţă. Important este să nu ne supunem falselor reguli impuse din exterior care ne împiedică să înflorim… să iubim… să trăim intens… să fim fericiţi…

“Gândeşte-te la un lucru oarecare, la orice vrei tu şi cu siguranţă se va găsi o religie care să condamne acel lucru. Aceste condamnări nu-ţi permit să trăieşti plenar. Şi dacă n-ai să trăieşti plenar, n-ai să-l cunoşti niciodată pe Dumnezeu – pentru că Dumnezeu nu poate fi atins decât atunci când trăieşti cu intensitate maximă: atunci când flacăra ta arde intens, atunci când tu însuţi eşti un adevărat foc plin de energie, numai atunci îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu. Primul pas către Dumnezeu îl faci atunci când atingi acest punct culminant.

De-a lungul secolelor, religia a avut semnificaţia unei renunţări la viaţă: fugi de viaţă, viaţa e rea, devino un călugăr, un ascet, retrage-te din faţa vieţii! Ca şi cum a fi viu ar fi fost un păcat, ca şi cum a trăi ar fi fost o pedeapsă. Conceptul creştin face din tine un mare păcătos: deoarece Adan nu s-a supus Domnului, de la el încoace, fiecare om poartă acest păcat. V-aţi născut din păcat. Budiştii repetă fără încetare că viaţa este o sclavie, aşa că ieşiţi din ea! Kabir spune: Eu nu sunt pentru renunţare. Dacă Dumnezeu a creat lumea, lumea este frumoasă. Dacă vine de la Dumnezeu e frumoasă, nu poate fi o pedeapsă, este o recompensă. Dumnezeu nu ne-a aruncat într-o celulă sumbră şi lugubră. Este o sărbătoare. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât a creat această lume pentru noi, pentru ca să ne bucurăm şi să dansăm cu el. Este o celebrare.” (Osho – Calea Iubirii)

Într-un alt context, Osho spune că în locul legilor şi regulilor unor religii ipocrite este bine ca singura noastră scriptură să fie cea a Iubirii. Trecând prin diferite etape  – de la respingere, la curiozitate, deschidere, înţelegere şi experienţă – am ajuns să trăiesc un adevăr pur şi frumos: Iubirea nu înseamnă doar ceea ce simţi pentru iubitul tău şi, mi se pare trist că mulţi oameni se agaţă de ideea că iubirea adevărată e numai aceea primită sau dăruită unui partener de viaţă. E ca şi când limitezi abundenţa, frumuseţea şi generozitatea acestui Univers fascinant doar la un singur fel de iubire, în absenţa căreia viaţa nu are farmec, nu merită trăită. Nu sunt de acord. În primul rând Iubirea începe în tine, pentru tine şi pentru Dumnezeul din tine. Dacă îţi lipseşte această Iubire, nu văd cum ar putea fi autentică o altfel de Iubire.

Apoi, când un bărbat special sau o femeie deosebită îţi trezeşte sentimente frumoase, profunde, Iubirea înfloreşte cu alte culori, iar aceste trăiri se revarsă în tot şi toate. Te simţi împăcat cu Viaţa şi cu tine însuţi. Chiar dacă persoana dragă lipseşte, Iubirea curge în continuare. Este adevărat că în doi se trăiesc experienţe minunate, profunde şi înălţătoare. Şi mi se pare normal să ni le dorim cu ardoare. Sunt unice. Dar a-ţi pierde dragostea pentru Viaţă atunci când omul iubit nu-ţi poate fi alături sau a ales un alt drum, mi se pare un păcat.  

Cineva a spus la un moment dat (nu un profet, ci un om obişnuit) că Iubirea se coace lent la focul răbdării. Am simţit atât de adevărat lucrul acesta. Răbdarea la care ne referim de obicei este aceea când cerem şi nu primim, cerem din nou şi aşteptăm să primim, şi ni se pare că suntem răbdatori, dar atunci noi suntem de fapt agăţăţi şi prea ataşaţi ca să ne putem desprinde… şi spunem că suntem răbdători. Iată… Iubirea se coace la focul lent al răbdării, ceea ce pentru mine înseamnă că poţi avea inima la fel de plină şi atunci când persoana iubită nu este lângă tine. Când Iubirea înfloreşte în toată fiinţa ta, cum te poţi simţi oare în acelaşi timp nefericit? Nu are sens…

Şi apoi, există dragostea pentru Viaţă care se poate manifesta plenar în orice moment alegi să simţi asta. Dragostea pentru un răsărit plin de pace sau pentru un cer albastru senin. Dragostea pentru un prieten drag pe care îl simţi la suflet. Dragostea pentru un hobby, pentru un loc special sau pentru natură. Dragostea pentru Viaţă! De ce trebuie să avem totul ca să ne simţim fericiţi? De ce trebuie să aşteptăm sufletul pereche ca să ne simţim fericiţi? De ce trebuie să cerem atât de multe lucruri ca să ne bucurăm de viaţă? Oare aşteptarea fericirii nu este o problemă în sine… ?

Dacă Dumnezeu a creat lumea, lumea este frumoasă. Dacă vine de la Dumnezeu e frumoasă, nu poate fi o pedeapsă, este o recompensă. Dumnezeu nu ne-a aruncat într-o celulă sumbră şi lugubră. Este o sărbătoare. Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât a creat această lume pentru noi, pentru ca să ne bucurăm şi să dansăm cu el. Este o celebrare. (Kabir)

 

 

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

4 comentarii

  1. Minunat, Anca!
    Multumesc pentru reamintire!
    Fie ca tu sa iti reamintesti si traiesti zilnic aceasta doza de inspiratie! ;)

  2. Multumesc, Valentin! De ceva timp, m-am trezit intr-o altfel de intelegere si simtire a vietii, a propriei mele esente. E o stare inaltatoare… :)

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
CEA MAI VECHE ASEZARE SI CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME

Am primit azi o ştire care părea să fi intrat în arhive, departe de ochiul lumii, cumva în grija unei...

Închide