Șapte moduri de a combate disonanțele cognitive

0

Câteodată oamenii au o credință de bază care este extrem de puternică. Atunci când li se prezintă dovezi care sunt împotriva acestei credințe, noile dovezi nu pot fi acceptate. Acceptarea ar crea o senzație incomfotabilă, numită disonanță cognitivă. Și pentru că este atât de important să protejăm această credință de bază, vom exclude, ignora și chiar nega orice nu este în concordanță cu această credință”. – Frantz Fanon

Într-o lume în care deconectarea este la ordinea zilei, devine din ce în ce mai dificil să nevighezi apele nesănătoase și chiar și mai dificil să descoperi apele sănătoase. Deseori nu putem vedea cum sunt conectate lucrurile pentru că suntem atât de departe de o comunitate sănătoasă. Deprivarea noastră de natură este pandemică deja. Precum spunea Dan Schreiber, ”Cu toții împărțim această disonanță cognitivă, această deconectare. Atât de mult în multe dintre cazuri, încât cei care sunt conectați par a fi nebuni!

După cum pare, disonanța cognitivă este un adversar formidabil. Un adversar care distruge majoritatea oamenilor. Însă acest ceva trebuie depășit cu propriile puteri. Într-adevăr, o mare parte din combaterea disonanței cognitive se găsește în dobândirea abilității de a naviga o perspectivă învechită asupra lumii către una nouă. Trecând de la o stare condiționată către una recondiționată nu este ușor, însă alternativa este și mai grea: stagnarea. Iată șapte moduri de a combate disonanța cognitivă:

1. A ne întreba este răspunsul

“Dacă înțelegi tot, trebuie să că ești dezinformat” – proverb japonez

Răspunsurile sunt pentru neprofesioniști. Întrebările sunt pentru înțelepți.

Primul pas către înțelepciune: întreabă-te în legătură cu orice; al doilea pas: chestionează răspunsurile. Este mai ușor de spus decât de făcut. Dacă pentru a combate disonanțele cognitive este nevoie de întrebări mai profunde în legătură cu viața, atunci trebuie să recunoaștem că nu știm răspunsul la întrebări și că putea rațiunii noastre este limitată. După cum a spus și Hajime Tanabe, ”Pentru a fi filosof, trebuie să te confesezi mai întâi”.  Asemenea confesiuni pot fi extrem de dureroase la nivel existențial. Unul dintre cele mai dificile lucruri pe care o ființă umană le poate face este să chestioneze sinele, mai ales când vine vorba despre credințe, perspective asupra lumii și condiționări culturale. De aceea majoritatea oamenilor simulează invulnerabilitatea. ”Scutul” credințelor lor (invulnerabilitatea) este o frică puternică împotriva ”sabiei” chestionării acestor credințe (vulnerabilitatea).

Paulo Coelho a rostit-o pe scurt ”O persoană înțeleaptă este plină de întrebări. O persoană obtuză este plină de răspunsuri”.

2. Recondiționează preconcondiționările

“De fiecare dată când ești tentat să recționezi în același fel, întreabă-te dacă vrei să fii un prizonier al trecutului sau al viitorului”. – Deepak Chopra

Iată o realitate: fințele umane sunt niște animale nesigure în mod absurd. Cel mai nesigur animal, de altfel. Avem tendința de a ne agăța de comfort și să evităm discomfortul ca să simțim în siguranță. Am putea spune că suntem dependenți de comfort. Însă, după cum spune Farrah Gray, ”Comfortul este energia împlinirii”. Într-adevăr, este de fapt zona de la limita comfortului cea în care adevărata creștere a re loc. Și nu există un aspect ”mai de margine” decât ceea ce este precondiționat. Această precondiționare este în mod normal o condiționare culturală, sau sunt niște noțiuni preconcepute (de obicei depășite și parohiale) despre modul în care funcționează lumea, dată mai departe de strămoșii noștri.

Un element cheie în combaterea disonanței cognitive este să învățăm cum să înmuiem limitele precondiționărilor și apoi să mergem atât de departe încât să recondiționăm aceste limite. O zonă de comfort înnoită este o zonă de comfort mărită. Coconul se lărgește din ce înce mai mult și are potențialul de a include întregul cosmos. După cum spunea Dean Jackson, ”Când s-a transformat în fluture, omida nu vorbea despre frumusețea ei ci despre ciudățenia ei. Vroia să se transforme înapoi în ceea ce a fost dintotdeauna. Însă acum avea aripi”.

3. Dialectica de sine

“Avansul intelectual al omului depinde de cât de des putem schimba o supertiție veche cu un nou adevăr”. – Robert Green Ingersoll

Într-o lume plină de anti-intelectualism acerb și de zombi fără minte, nefiind de mirare că am rămas complet deconectați, dialectica de sine este o ceașcă fierbinte într-o cameră rece, plină de extaz ignorant. Dictionarul englez Collins definște dialectica prin ”conceptul filosofic prin care lumea este formată din opoziții, însă nu neapărat idei sau concepte opuse, care odată ce sunt puse la un loc, fie se neagă unele pe altele, fie se sintetizează într-un întreg”.

Sub acest aspect, dialectica de sine înseamnă să fii contextual, flexibil și holistic în legătură cu perspectiva legată de sinele-ca-lume și lumea-ca-sine. Este o ”conversație” meta-intelectuală între individualitatea noastră și simțul inter-dependenței, lupta constantă dintre natura noastră animalică și natura noastră divină. Este abilitatea de a chestiona această opoziție, de a rămâne flexibil atunci când ești rupt între spirit și materie, finit și infinit. Precum spunea Susan Neiman în Why Grow Up (De ce să crești), ”Pentru a ține un ochi pe modul în care lumea ar trebui să fie, neuitând însă să observăm cum este, este nevoie de echilibru permanent. Este nevoie de înfruntarea directă a fpatului că nu vei avea niciodată lumea pe care ți-o dorești, în timp ce tu refuzi să isși din a ți-o dori”.

4. Geneza cognitivă

“Un artist nu este o persoană specială. În schimb, orice persoană este un fel unic de artist – Meister Eckhart

Geneza cognitivă este realizarea faptului că suntem canale magnifice dintr-un întreg infinit. În ciuda limitelor noastre, în ciuda mortalității, a facultăților fininte și în ciuda disonanței cognitive, suntem creaturi aducătoare de sens în ciuda unui univers fără sens. Noi suntem Imanența care transformă disonanța în asonanță. Noi suntem Finalitatea care riscă închiderea cu deschidere. Geneza cosmică este un model extatic finit intuitiv ce are curajul de a deveni el însuși în cadrul haosului cosmosului. Este o explorare a opozițiilor, o explozie de curiozitate, o conectare de puncte ce păreau absolut deconectate. Geneza cognitivă trezește ”doritorul de miracole” din fiecare din noi. Ridică anarhia la nivel de artă, revoluția o transformă în evoluție, iar iubirea eliberatoare în abandonarea iubirii. După cum spunea și reverendul Adrian Cain, ”Schimbarea înseamnă stabilitate. Creația nu se termină niciodată. Intrarea este ieșire. A merge este scopul”.

5. Scamatoria de sine (Prestidigitația ontologică)

“Puțină agitație oferă sufletului resurse, iar ceea ce face specia să prospere nu este pacea, ci libertatea”. – Machiavelli

Scamatoria de sine este o scamatorie creativă: o prestidigitație mentală. Schimbă foaia fricii existențiale folosind-o ca pe un obiect de ascuțit piterele pentru progres, în locul pereceperii acesteia ca pe un obstacol. Disonanța cognitivă este reacția emoțională de a percepe frica existențială ca pe un blocaj. Prin scamatoria de sine ne păcălim prin transformarea limitelor în orizonturi, iar blocajele în trepte pentru evoluție. Într-adevăr, un drum greu conduce de cele mai multe ori la măreție.

Mai degrabă decât ură, decât împotrivire, decât milă, dă-ne adversitate; împotriva căreia lega orice număr de obstacole. În acest fel devenim mai flexibili în abordarea noastră a adversității existențiale și ontologice și ne putem adapta mai ușor și evident să trecem peste obstacole. Scamatoria de sine este un act de dubiu sănătos strategic în fața conflictului dintre ființă și vid. Ea ne lansează către o perspectivă asupra condiției umane, unde suntem liberi să fim și mecanici ontologici dar și arhitecți existențiali. După cum spunea Zlavoj Zjek, ”Sarcina reală a mișcărilor cu adevărat emancipante nu este doar de a scutura lcururile din inerția lor normală ci să schimbe realmente coordonatele realității sociale”. Acest lucru necesită o prestidigitație ontologică împotriva exacerbării disonanțelor cognitive.

6. Umorul cognitiv

“Găsește un loc din interiorul tău unde este bucurie, iar bucuria va arde durerea”. – Joseph Campbell

Intră în aventură cu curaj. Găsește curajul prin bucurie. Găsește bucuria prin creativitate. Găsește creativitatea prin curiozitate. Găsește curiozitatea printr-un simț al umorului sănătos. Apoi rezumă tot la a te îndrăgosti de iubire în sine. Însă, dup cum a spus Jorge Luis Borges într-un mod extrem de ingenios, ”A te îndrăgosti înseamnă a crea o religie care are un zeu imperfect”.

Însă chiar această imperfecțiune este zona către care trebuie să ne îndreptăm umorul, pe care să o ridiculizăm și să o tachinăm, cu bucurie cosmică și umor sacru. Fiind o specie imperfectă, disonanța cognitivă este un zeu imperfect ca orice zeu pe care l-am creat noi. Așadar, disonanța cognitivă în sine este combătută de către umorul cel mai înalt. Este abilitatea intuitivă de a râde cu bucurie de ceea ce alții iau într-un mod extrem de serios. Este o stare de umor înălțată care dezvăluie gluma cosmică și ne transformă din subiectul glumei în cel care râde de glumă. După cum spuea Robert Frost, ”Iartă, Doamne, glumele mele mici îndreptate către Tine și voi ierta și eu marea glumă pe care mi-ai făcut-o”.

7. Ghilotina cognitivă

“Mreu an încercat. Mereu am eșuat. Nu contează. încerc din nou. Eșuez din nou. Eșuez mai bine”. – Samuel Beckett

Totul se schimbă. Nimic nu este la fel. Simțiți prospețimea acestui fapt, calitatea imaculată a acestuia. Este delicios într-un mod tragic. Este dureros în mod încântător. Există o grază uriașă ce vine odată cu cunoașterea faptului că suntem imperfecți, înclinți către greșeală și animale imperfecte și muritoare; însă există și o frumusețe teribilă în acest lucru, fără de care nu am avea concepte precum sensul, frumusețea și iubirea. Ideea prin care noi putem învăța din greșeli; că putem transforma durerea în cunoaștere, furia în curaj, foamea în iubire, este o depășire de sine extatică ce are potențialul de a ne lansa către niveluri de evoluție pe care nici nu ni le putem imagina în acest moment.

Ghilotina cognitivă este o secvență a depășirii de sine. Este o lepădare constantă de ceea ce este superfluu, o ”decapitare” constantă a gândirii învechite și înguste ce a mutilat specia noastră către involuție. Este o eliberare spirituală, o supapă ontologică și o acceptare existențială. Este o curățare scară pentru o înflorire hrănitoare. În așa fel încât ceea ce vine către noi sub forma unei rădăcini poate pleca sub forma unei tulpini, iar ceea ce vine către noi ca tulpină să plece sub forma unei secvențe Fibonacci înflorite a evoluției umane, dând naștere ideii prin care ”călătoria este esența”, care se înalță prin gloria mărinimoasă a căderii și ridicării constante, a ruperii și a revenirii, a nereușitei și a nereușitei mai bune, a trăirii și a trării mai bine, căutând mereu farul luminos al speranței: Pi, eternul Tao, Infinitul și frumusețea de neatins a iluminării.

Articol de .

sursa: Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cea mai importantă practică spirituală

Una dintre cele mai omise practici spirituale este îndrăzneala de a fi complet sincer cu oricine întâlnești. Unii ar putea...

Închide