Neuro-imagistica în cele din urmă ar putea înțelege controversata practică a hipnozei

0

Se pare că hipnoza a existat aproape peste tot în ultimele secole: pe scenă cu animatori care ”șparlesc” ceasuri mari de aur; pe canapele cu pacienți la psiho-analiză; în filme, cărți și chiar în desenele pentru copii. Însă ceea ce nu s-a întâmplat cu hipnoza a fost să ajungă în laboratorul științific de studiu.

Până în acest moment.

Practica îndelung controversată a inducerii unei stări de transă prin intermediul sugestiilor primește un ”facelift” modern din partea oamenilor de știință înarmați cu cele mai noi aparate și tehnici de neuro-imagistică. Cercetătorii încep să găsească dovezi că, din punct de vedere neurologic, cel puțin, hipnoza este în totalitate reală.

“Este evident că folosim uneltele moderne ale cercetărilor neuro-științelor ca să înțelegem ceva care este un fenomen fascinant”, spune David Spiegel, psihiatru la Stanford University. ”Este bine pentru hipnoză și este bine pentru neuro-științe”.

Primul raport asupra hipnozei este datat în secolul 18 despre un medic austriac pe nume Franz Mesmer, ale cărui tehnici ”din altă lume” de a pune pacienții într-o stare asemănătoare transei au dat naștere cuvântului ”mesmerism”.

Aproape de la început, tehnica a fost controversată.

Scepticii au privit așa-zisul fenomen ca pe nimic mai mult decât ca pe un joc de scenă, folosirea sa în medicină privit ca un alt fel de efect placebo. Implicarea acestei tehnici în psihoterapie a fost pusă sub semnul întrebării, mai ales în ceea ce privește faptul că poate fi folosită pentru implantarea unor amintiri false. Iar ideea, expusă de unii dintre hipnoterapeuți, prin care hipnoza implică o stare alterată a conștiinței cunoscută sub numele de ”transă”, a făcut tot fenomenul și mai pus sub semnul îndoielii.

Cu toate că experții încă se confruntă în ceea ce privește definiția exactă a hipnozei, cu toții sunt de acord că implică o concentrare intensă, o relaxare profundă și o deschidere mare la sugestii. În 2000, Spiegel a făcut mai multe experimente care au implicat experiențe perceptive și senzoriale ce demonstrează unele dintre efectele pe care hipnoza le are asupra creierului.

Oamenilor de știință le lipsesc validarea ultimă a acestui tip de cercetare: o semnătură specifică neurologică a hipnozei. A fost extrem de dificil să se poată diferenția efectele sugestiilor hipnotice de sugestiile în sine.

În studiul lui Spiegel, subiecții – unii hipnotizați, alții perfect conștienți – au vizionat imagini atât color cât și alb-negru. Când subiecților hipnotizați li s-a sugerat că vor vedea imagini colorate, regiunile cerebrale din zona de procesare a culorilor s-au activat, chiar dacă subiecții vizionau imagini alb-negru. Când subiecților li s-a sugerat că vor vedea imagini alb-negru, activarea acestor regiuni de procesare a culorilor a scăzut, indiferent de imaginea vizionată.

Multe studii au demonstrat că sugestiile hipnotice pot crea schimbări în zonele de procesare a durerii din creier. Un asemenea studiu a ilustrat faptul că atunci când oamenii sunt hipnotizați înaintea unor proceduri dureroase, zonele din creier care procesează durerea sunt mult mai puțin active.

“Când se folosește hipnoza pentru a altera percepțiile, experiența subiectivă este alterată în moduri cuantificabile, exact în regiunea potrivită din creier”, spune Spiegel.”Când oamenii spun că simt mai puțină durere, ei chiar simt mai puțină durere”.

“Acestea sunt dovezi obiective ale faptului că hipnoza este reală”, a continuat el.

 

Totuși, oamenii de știință încep să facă niște observații cu adevărat intrigante, mai ales legate de cortexul prefrontal, regiunea din creier care este responsabilă de așa zisele funcții executive ale creierului: integrarea funcționării altor structuri cerebrale, guvernează luarea deciziilor și poate, cea mai relevantă dintre cele trei, modelarea atenției. Cercetătorii au observat de mult timp că hipnoza poate fi caracterizată de o concentrare extremă și extrem de îngustă a atenției.
Unele studii au descoperit că zone din cortexul prefrontal – mai ales cortexul cingulat anterior, care se pare că este implicat în atenție, detectarea erorilor și rezolvarea conflictelor – își schimbă modelele de activare în timpul hipnozei.

Oamenii de știință speră că, pe măsură ce se fac tot mai multe studii ce încearcă să identifice structurile cerebrale implicate în hipnoză, fenomenul va deveni un subiect mult mai popular – și acceptat – de studiu, mai ales că acesta ar putea ilumina alte fenomene neurologice.

“Există două feluri de bază în care neuro-imagistica este folosită în cercetarea hipnozei”, a declarat Michael Nash psiholog la the University of Texas și fost editor la  the International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis. “Unul dintre ele folosește neuro-imagistica pentru a încerca să înțeleagă hipnoza. Celălalt folosește hipnoza pentru a produce experiențe de laborator ce pot fi studiate prin neuro-imagistică”.

De exemplu, hipnoza poate produce experiențe perceptuale similare halucinațiilor, ceea ce înseamnă că este ceva ce poate fi indus și apoi studiat. Hipnoza poate fi folosită și ca unealtă pentru studiul dezvoltării cognitive – copiii sunt mult mai ușor hipnotizabili decât adulții – și să le ofere cerectătorilor noi informații despre rețelele neuronale dedicate atenției.

“Pe măsură ce facem mai multe studii în laborator, putem, într-un fel să ”domesticim” hipnoza”, a spus Nash. ”Legătura cu neuro-știința adaugă un element de credibilitate hipnozei”.

O altă știință modernă ar putea fi în aceiași situație: genetica.

Oamenii sunt extrem de diferiți în ceea ce privește capacitatea lor de a fi hipnotizați, însă studii ale unor gemeni identici sau fraterni indică faptul că susceptibilitatea la hipnoză ar putea avea o componentă genetică. Amir Raz, psihiatru la Columbia University, împreună cu colegii săi, încearcă să identifice gena sau genele care ar putea fi responsabile de aceste diferențe. Oamenii de știință speră că descoperirea unei gene care să modeleze hipnoza – și căile neuro-chimice pe care le afectează – ar putea opri permanent scepticismul legat de subiect.

“Parțial, motivul pentru acest lucru nu a fost cercetat până în acest moment este reputația hipnozei”, spune Raz, care a publicat o sumedenie de studii bazate pe neuro-imagistică legate de hipnoză. ”Odată ce vezi că oamenii publică studii despre hipnoză în reviste cunoscute , având rezultate pozitive, se va naște un întreg val de interes”.

Publicat pentru prima dată în 20 octombrie 2006

sursa: http://seedmagazine.com/content/article/science_finally_tackles_hypnosis/

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cum să practici meditația Shamatha

Meditația Shamatha - mindfulness sau concentrare - este fundația practicilor Buddhiste. Lama Rod Owens ne învață o versiune din tradiția...

Închide