Pragul si curgerea libera

0

În viaţă suntem călători către ceva. De la punctul A (cel puţin aşa vedem noi lucrurile folosind raţiunea) către punctul B. De la naştere către moarte, două evenimente implacabile, două puncte care conectează partea văzută cu partea nevăzută a moebiusului care ne conduce înainte şi înapoi în lumea asta şi în lumea celaltă. Dacă studiezi puţin istoria umanităţii ai să vezi că în toate culturile străvechi cultul morţii şi al naşterii sunt două elemente cheie care au fost suprapuse peste cunoştinţe ancestrale şi noi şi astfel s-au născut ştiinţe precum astrologia de exemplu. Căutarea oamenilor de a înţelege i-a condus implacabil către aceste două certitudini ale vieţii. Şi atunci când ai deschiderea necesară de a privi în fluxul nesfârşit al vieţii din fiecare, poţi înţelege cumva intuitiv că în aceste două momente sunt cheile fiinţei tale, a ego-prezenţei care mijloceşte prezenţa ta în planul fizic. Fără a da conotaţii negative sau pozitive acestor aspecte ale existenţei tale, amândouă sunt porţi către înţelegere, către dezvăluirea esenţelor de care ai nevoie în viaţa asta, în ciclul acesta, în general. Acceptarea acestui firesc înseamnă salturi în evoluţie. E singura ipostază a trăirii umane care te poate propulsa dincolo de orice limite, de orice ai crezut că eşti şi că poţi. Pentru că în momentul în care accepţi cele două repere şi parcursul dintre ele ca fiind o bucată din nişte bucle mai mari, mult mai mari decât  imaginaţia ta le poate desena vreodată, atunci deschizi porţi nevăzute către potenţialul tău, către darurile tale, către misiunea ta aici dar nu numai aici.

În momentul în care ai probleme de acceptare acest fapt te pune în faţa unui prag, care practic nu există acolo decât din cauza acestei opoziţii.  Pentru a-l da la o parte şi a deveni din nou parte din curgerea liberă a destinului tău, a ceea ce sufletul tău ştie că are nevoie, trebuie să accepţi. E bine să ştii că orice om face exact ceea ce poate în orice moment al vieţii lui şi nimic mai mult. E o lege universală care reglează acest fapt, a cere mai mult în momentul respectiv e un non-sens. Asta nu înseamnă că nu trebuie să îţi continui drumul către tine, către adevărul tău personal. Asta nu înseamnă nici să te resemnezi în faţa unei implacabile soarte, pentru că aceasta nu este deloc implacabilă, e vorba doar de bucuria cu care trebuie să primeşti viaţa şi tot ce îţi oferă. Frank Harbert spunea, descriind un univers viitor-trecut despre Dumnezeu cum că unele dintre personajele sale vedeau această forţă-non-forţă, această plenitdine a TOT ceea ce este ca tendinţă nivelatoare. Pentru că similar râului care îşi ţine apele aproape de matcă, la fel şi Dumnezeu ne ţine aproape de radiaţia lui infinită şi cum nimic nu poate exista în afara ei ne trezim că suntem cei pe care îi aşteptam, că avem în noi toate elementele perfecţiunii, că Raiul e locul din centrul fiinţei tale de unde se reglează tot: INIMA.

Dacă priveşti obiectiv inima este o gaură neagră… are aceleaşi caracteristici ale câmpului în jurul ei, absoarbe absolut tot, şi lumină şi întuneric având capacitatea de a le transmuta, emite un câmp de radiaţii extraordinar de puternic, acest câmp, prin puterea intenţiei poate curba spaţiu-timpul şi te poate arunca în timp, în regresii sau îm proiecţii în viitor, îţi poate aduce vindecare sau atrage în câmpul ei exact acele elemente de tip informaţie – energie de care ai nevoie, ghidându-te natural după plăcere – neplăcere, un fel de joc cald – rece. E singurul lor unde poţi lua viaţa şi ca pe o joacă, e începutul fără de sfârşit şi nesfârşitul oricărui neînceput. Acest câmp al conştiinţei tale e legătura care te ţine viu în lumea fizică, acolo se strânge natural esenţa sufletului tău şi este aruncată în non-spaţiul de „deasupra” la moarte. Pe acolo curge ce trebuie să curgă şi tot acolo ai să găseşti pragul de care vorbeam.

Ce se poate face? Râde! Din toată inima! Cu sufletul, cu lacrimi şi cu bucurie. Lasă-te bucurat de TOT ceea ce este. Cu cât te bucuri mai mult, sincer, cu atât experimentezi o deschidere spirituală mai mare. Devii copilul care ai fost cândva, curat şi inocent. Îţi aduci aminte clipele încărcate de magicul maxim al trăirii şi le împleteşti cu înţelepciunea eonilor care au trecut de când ai fost prima dată copil. În câmpul inimii tale găseşti tot ce îţi trebuie pentru orice. E răspunsul la orice întrebare şi întrebarea cea mai importantă care te conduce implacabil către tine: CINE SUNT? Inima ştie, e singurul organ care îşi poate aminti, pentru că este primul contactat de către spirit. Cele patru axe ale lumii sunt acolo şi te menţin într-o formă „solidă”. Apoi după ce râzi de nu mai poţi, mulţumeşte. Mulţumeşte din inimă cerului pentru soare şi apoi pentru stele, pentru albastru. Mulţumeşte copiilor tăi pentru că te-au ales ca să te înveţe. Mulţumeşte trecătorului care e pierdut în reverie şi îţi aminteşte de bunicu. Mulţumeşte florilor pentru frunuseţea şi parfumul lor. Mulţumeşte copacilor şi pietrelor şi oamenilor. Şi apoi lasă totul să plouă peste tine, tot ce vine, să te spele, să simţi cum inima îţi bubuie în piept odată cu stelele. Odată cu celula lui DUmnezeu: UNIVERSUL.

Lasă-te să curgi, eşti cea mai frumoasă ipostază a ta din acest moment pe care ai putea-o avea şi cu fiecare clipă îţi vei reaminti şi mai bine să fii PERFECŢIUNEA care eşti. Lasă-te să curgi!

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Indragostire si/sau iubire neconditionata

Iubirea generoasă înseamnă să ajuţi acel om să crească şi să prindă aripi, chiar dacă eşti conştient că aripile îl...

Închide