Mecanismele neurologice din spatele hipnozei

0

Acesta este un articol pentru care trebuie făcute câteva precizări din capul locului: în momentul prezent, tiința nu are o înțelegere asupra fenomenului prin care unii oameni pot fi hipnotizati și care sunt mecanisemele neurologice exacte ce cauzează starea de hipnoza și din această cauză articolul nu va răspunde la chestiunea din titlu. Ceea ce pot face însă, este să punctez către unele date științifice interesante strâse în ultimii ani. Toate aceste date oferă unele dovezi legate de mecanismele propriu-zise ale hipnozei, însă subiectul are, în mod definitiv, de o investigație mult mai serioasă.

Ce m-a surprins cel mai mult în timp ce încercam să cercetez pentru acest articol, a fost lipsa datelor științifice legate de subiect. Există o sumedenie de teorii psihologice și semi-filosofice legate de ceea ce este hipnoza și cum funcționează, însă când vine vorba despre dovezi științifice solide, căutările în literatura academică nu aduce decât extrem de puține elemente.

Cred că studiul hipnozei este o arie a științei de care majoritatea cercetătorilor ”serioși” fug. Pentru că hipnoza a fost asociată cu scena, ea a fost privită cu scepticism multă vreme. Situația este similară și în cazul meditației, a acupuncturii și a altor tehnici considerate ”alternative”, de fapt.

În afara reputației celor care vor să cerceteze subiectul, există o problemă de finanțare: nu prea există agenții pregătite să investească milioane de dolari în aceste zone ”gri” ale științei. Situația, totuși, se schimbă. Există un număr tot mai mare și studii tot mai aprofundate pe subiectul hipnozei. Speranța mea este că acestea sunt destul de convingătoare pentru a atrage tot mai mulți oameni de știință (și fonduri) în acest domeniu.

Deci, ce este hipnoza? O persoană în această stare de transă este departe de a fi adormită: din contră, el sau ea are o concentrare și atenție mult îmbunătățite. O asemenea astare ajută creierul să controleze senzațiile și comportamentul și de aceea hipnoza poate fi folosită în cazuri clinice de management al durerii și al fobiilor, în cazul anxietății sau al stresului. Asta bineînțeles dacă ești hipnotizabil/ă. Multe persoane, aproape o treime din populație, nu sunt.

Semnăturile cerebrale ale persoanelor hipnotizate au fost înregistrate pentru prima dată în 2012 folosind imagistică magnetică (MRI). Zone ale creierului care sunt asociate cu controlul executiv și atenția au fost observate ca fiind implicate. Mai exact, subiecții care au fost extrem de ușor hipnotizabili, demonstrează o mai profundă co-activare între componentele rețelei de control executiv (cortexul stâng dorso-lateral prefrontal) și rețeaua conștienței (cortexul cingulat dorsal anetrior). În creierele acestora, cele două rețele sunt activate în tandem. În cazul persoanelor greu hipnotizabile nu s-a observat o asmenea conexiune.

Studiul scoate la iveală materialul de bază a hipnotizabilității, însă nu poate explica exact ce se întâmplă în creierul celor care pot fi hipnotizați.

În cazul celor care pot fi hipnotizați, creierul funcționează în mod evident diferit când se află sub sugestia hipnotică. În anii 2000, niște experimente extrem de strict controlate, efectuate de cercetători de la Harvard, au demonstrat că oamenii care se află sub influență hipnotică pot fi făcuți să vadă culorile în iimagini alb-negru sau să nu le vadă deloc. Ceea ce aduce aceste experimente într-o ligă superioară este faptul că oamenii de știință au folosit imagistică magnetică pentru a observa care părți ale creierului se activează atunci când persoanele hipnotizate analizează culoarea. Zonele asociate cu culoarea atât din emisfera dreaptă cât și din cea stângă au fost activate atunci când persoanelor implicate în test li s-a cerut să perceapă culorile.

Oamenii de știință au tras concluzia că hipnoza este într-adevăr o stare psihologică de sine stătătoare și în mod evident nu rezultatul adoptării unui rol. Ei au declarat, totuși, că experimentele nu funcționează decât în cazul subiecților ”extrem de hipnotizabili”, ceea ce înseamnă în jur de 8% din populație.

O altă observație extrem de interesantă a acestui studiu a fost diferența emisferică dintre creierele hipnotizate și cele nehipnotizate. Atunci când subiecților nehipnotizați li s-a cerut să perceapă culori dintr-o poză alb-negru, s-a activat numai emisfera dreaptă. Emisfera stângă a devenit activă doar sub hipnoză. Această emisferă are legătură cu rațiunea și logica, deci este posibil să aibă nevoie de un stimul puternic pe care îl oferă hipnoza, pentru a se disocia de informația propri-zisă oferită de simțuri.

Un alt studiu a folosit tomografie de bază de emisie de pozitroni (PET) pentru a investiga fluxul cerebral în timpul hipnozei. Starea hipnotică a fost asociată cu activarea a mai multor zone, în special în partea stângă, zonele cortexului ce includ occipitalul, parietalul, precentralul, premotorul și ventralul prefrontal dar și câteva zone din emisfera dreaptă: cortexul occipital și cel anterior cingulat. Modelul activării seamănă din multe puncte de vedere cu cel al imaginației mentale, de care se diferenețiază prin dezactivarea relativă a precuneusului. Unii specialiști speculează că sub hipnoză, subiecții își activează sub hipnoză mult mai mult zone asociate cu imaginația, însă fără schimbări perceptive reale.

Un alt studiu care a folosit tomografia magnetică MRI a dezvăluit o activitate redusă atât în cortexul anterior cingulat cât și în zonele legate de vedere, sub hipnoză. Descoperirea sugerează că hipnoza afectează controlul cognitiv modulând anumite activități în zone specifice ale creierului, inclusiv în modulele implicate inițial în zona vizuală.

În mai multe studii, subiecții hipnotizabili au arătat o activitate semnificativ mărită în girusul anterior cingulat în comparație cu cei non-hipnotizabili sau greu hipnotizabili. GIrusul anterior cingulat răspunde la erori și evaluează răspunsul emoțional. Peroanele hipnotizabile au arătat o activitate mult crescută și în zona cortexului stâng prefrontal. Cortexul prefrontal este asociat cu cogniția de nivel înalt a procesării cognitive și a comportamentului.

Comparațiile făcute asupra descoperirilor din diferite studii conduc la rezultate contradictorii. Zone diferite ale creierului par să fie activate în mod diferit în studii separate. Acest lucru ar putea fi legat de tehnicile de experimentare diferite care s-au folosit, atât în ceea ce privește aparatura folosită dar și în ceea ce privește tehnica de hipnoză folosită în cazul experimentului. Studii vitoare sperăm că vor oferi o imagine mult mai clară a modului în care influențează hipnoza creierul.

Ceea ce este evident din studiile existente este faptul că hipnoza este o stare psihologică de sine stătătoare și una în mod radical diferită. Studiind acest fenomen ar putea să aducă nu numai satisfacție oamenilor de știință ci să aducă și beneficii serioase pacienților care au diverse afecțiuni.

sursa: http://brainblogger.com/2016/01/09/the-neurological-mechanisms-behind-hypnosis/Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Simț/simțire – minte

Cum ar fi dacă textul pe care îl citești ar fi doar niște pete de cuoare, fără sens, fără nicio...

Închide