Cum ne vindecam de egoism

0

Un defect, o hibă în modul general de comportare – aşa este descris, în general, egoismul. ”Defectul” de a vrea, aduna şi păstra totul pentru sine, de a pune pe prim-plan propriile dorinţe, nevoi, plăceri, de a nu se sinchisi de ceilalţi şi de a-şi organiza viaţa astfel încât să nu fie deranjat.

Da, şi?” – ar putea replica ”egoistul de profesie”. ”De când este un defect să te iubeşti pe tine însuţi, să cultivi încrederea şi respectul de sine?”.

Nu este, atâta timp cât vorbim despre autoevaluarea iubitoare de sine şi nu despre cea autodistructivă. Pentru că acolo duce, în cele din urmă, egoismul: la tăierea legăturilor cu lumea, mai întâi benevol, apoi prin efectul (provocat) de expulzare.

Egoismul aspiră la singurătate, pentru a scăpa de dependenţe.” (Henri Lacordaire, avocat şi preot francez din secolul XIX).

Sigur asta ţi-ai dorit? Crede-mă: nu! Fiindcă suntem creaţi şi funcţionăm ca fiinţe sociale, pentru care atingerea plenitudinii este sinonimă cu a împărtăşi într-un sistem de dependenţe.

 

DE LA EGOISM LA IUBIRE DE SINE

În primul său stadiu de evoluţie, fiinţa umană era întoarsă exclusiv spre propriile nevoi: să se hrănească şi să aibă un adăpost, condiţii minime pentru supravieţuire. Aceasta a fost etapa iubirii de sine. Pe măsură ce a dobândit un minimum de siguranţă s-a deschis, gradual, către un ”anturaj” din ce în ce mai larg: copiii, mama etc. Etapa iubirii dăruite. Copilul a primit mai întâi suficientă iubire, s-a simţit centrul universului şi astfel a învăţat să se iubească pe sine. Pentru ca apoi să înveţe să şi returneze iubire. În caz contrar, ar fi rămas blocat în stadiul de ”centru al universului”, care ştie doar să primească, nu să şi dăruiască.

Altfel spus, persoana egoistă, care acaparează totul în propriul profit şi nu găseşte plăcere în a împărtăşi nu se iubeşte pe sine cu toată fiinţa. Suferă, de fapt, de contrariul: aviditatea, nevoia de a-i smulge vieţii ceea ce ar putea obţine şi altfel nu sunt semnul prea marii iubiri de sine, ci al dificultăţii de a crede în sine. Iată cum demolează psihologii una dintre definiţiile superficiale ale egoismului, ca ”iubire exagerată pentru propria persoană”.

De fapt, nu această iubire narcisistă, bolnăvicioasă produce egosimul, ci ataşamentul mai mult sau mai puţin patologic faţă de o imagine perimată asupra propriei persoane, aceea a ”copilului minune”, căruia nimic nu trebuie să-i lipsească.

Egoismul se redefineşte, prin această prismă, drept lipsă de maturitate. Infantilism. Nu degeaba există comparaţia ”egoist ca un copil”.

 

MICA LUME A MARELUI EGOISTegoist-lume

Egoistul trăieşte într-un cerc închis. Parcă ar fi incapabil să vadă şi să audă tot ce nu-l priveşte personal. Mic copil, Ludovic al XIV-lea, ”regele-soare” proclama: ”Statul sunt eu!”. Egoistul proclamă: ”Lumea sunt eu!”. ”Restul” nu contează. Solitar, prin opţiune proprie sau prin forţa împrejurărilor, nu este totuşi prea satisfăcut de propria viaţă. Încă un semn clar că nu se iubeşte nici măcar pe sine, aşa cum se spune sau se crede.

 

SUNT EGOIST ŞI MĂ TRATEZ

Punctul de pornire, în ”terapia anti-egoism”, constă în a conştientiza această slăbiciune şi efectele dezastruoase pe care le are asupra victimei sale. Abia apoi devine posibilă ieşirea din cercul vicios conturat de tipare de gândire de genul: ”Nu te poţi aştepta la nimic bun de la ceilalţi… să luăm tot ce este de luat… nimic nu are valoare, dacă nu îmi aparţine…”

 

EXERCIŢII DE ELIBERAREexercitii-eliberare

Pentru a se elibera de povara egoismului, psihologii le recomandă tuturor celor care se recunosc în descrierea de mai sus un program intens de gimnastică a minţii şi a voinţei:

  • Dăruiţi. Poate fi vorba despre lucruri mărunte, dar gestul în sine de a dărui vă ajută să vă depăşiţi condiţia şi vă motivează. Pentru început, alegeţi, pentru a dărui, persoane capabile de recunoştinţă. Gratitudinea lor manifestă vă va face să vă simţiţi mai bine în postura generosului, pe când lipsa de reacţie a unui beneficiar mai glacial v-ar putea frustra şi… tăia cheful de a continua exerciţiul mărinimiei.

  • Practicaţi sporturi de echipă sau arte marţiale, care asociază concentrarea asupra propriei persoane cu deschiderea spre şi contactul cu ceilalţi.

  • Deschideţi-vă inima… generos în faţa unui psihoterapeut. El vă va ajuta să restauraţi sentimentul valorii, cu ambele sale valenţe: valoarea personală şi valoarea tuturor persoanelor din lumea înconjurătoare.

Aceste câteva psiho-trucuri vă vor ajuta să ieşiţi din carapace şi să vă întoarceţi spre ceilalţi, restabilind sistemul de dependenţe care face din noi fiinţe sociale. Atenţie însă la entuziasmul care vă poate lua pe val, de îndată ce aveţi impresia că v-aţi atins ţelul!

Omul nu este niciodată atât de egoist ca în momentele de exaltare, de entuziasm; pentru că atunci i se pare că nu există ceva mai măreţ, mai demn de laudă decât propria sa persoană” (Lev Nikolaievici Tolstoi).  

Creative Commons License
Cum ne vindecam de egoism by Noul Pamant is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 4.0 International License.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Ce anume ar trebui sa stii despre sarea de Himalaya

Vesti bune! Exista un anumit tip de sare care este buna pentru sanatatea noastra. Dar stai! Nu obisnuiam ca atunci...

Închide