Cum ajutăm copiii să își dezvolte în mod sănătos emoțiile

0

Controlul emoțiilor poate fi învățat încă de la vârste fragede. Studiile de specialitate arată că atunci când părinții recunosc emoțiile negative ale copiilor lor – mânia sau tristețea – și îi ajută să le facă față, copiii dezvoltă, de-a lungul timpului, un control fiziologic mai bun asupra emoțiilor și manifestă un comportament mult mai pozitiv.
Pe de altă parte, atunci când părinții îi ignoră sau îi pedepsesc pe copii pentru că exprimă emoțiile sau se supără pe ei – am văzut mulți părinți care se supără pe copiii lor atunci când aceștia sunt nervoși – ,de-a lungul timpului văzând că anumite emoții nu pot fi împărtășite, copiii și le reprimă. Ca urmare, copilul devine foarte stresat, atât fiziologic, cât și psihologic, pentru că emoția respectivă rămâne și devine un obstacol în calea dezvoltării unei încrederi elementare între copii și adulți.

Depresia postnatală afectează și bebelușii

Discuția despre emoțiile copiilor a făcut obiectul Dialogurilor din seria „Minte și Viață“, dintre Dalai Lama și oamenii de știință occidentali, cuprinse mai apoi în cartea Daniel Goleman într-un dialog ştiinţific cu Dalai Lama, Emoţiile distructive.

Dr. Richard Davidson, profesor de psihologie și psihiatrie, prezent la aceste dialoguri ne explică ce se întâmplă emoțional cu copiii.
Până la vârsta de un an, atunci când sunt supărați sau iritați, unii copii evită contactul cu mama, în loc să se îndrepte către ea. Ei trăiesc, susține Davidson, un conflict de apropiere-evitare în privința contactului fizic și emoțional. S-a constatat că acei copii care au astfel de probleme, ignorați fiind nu deprind o strategie sănătoasă de a-și administra emoțiile.
Al doilea aspect este acela că unul dintre cei mai importanți factori care îi afectează pe copii emoțional este depresia maternă.

„Mamele care suferă de depresie sunt letargice și triste, având copii care mai târziu prezintă comportamente agresive, anxietate și depresie. Adulții care suferă de depresie manifestă o activare mai scăzută la nivelul lobului frontal stâng. Lucrările Geraldinei Dawson scot în evidență același tipar și la mamele depresive. În plus, cercetările lui Dawson au arătat și faptul că, până la vârsta de un an, copiii ale căror mame suferă de depresie manifestă și ei același tipar, o mai mică activitate la nivelul lobului frontal stâng“, precizează dr. Richard Davidson

Așadar, chiar și la o vârstă fragedă, copiii ale cărora mame sunt depresive manifestă mai puține emoții pozitive și un tipar anormal al activității cerebrale, susțin psihologii.
Un element important este acela că relațiile stabilite la o vârstă fragedă determină evoluția social-emoțională ulterioară.

Afecțiunea și grija părinților sunt esențiale pentru sănătatea copilului

Suma emoțiilor pozitive, cum ar fi bucuria, care sunt trăite în cursul relațiilor de la o vârstă fragedă, este vitală pentru dezvoltarea traseelor cerebrale corecte.
Știm astăzi că fiecare perioadă de creștere este importantă pentru dezvoltarea emoțională și trebuie să începem cu începutul.

„Pe scurt, dacă bebelușii se simt bine, acest lucru ajută la dezvoltarea circuitelor cerebrale care le vor permite să aibă sentimente pozitive, cum ar fi bucuria, pe toată durata vieții. Dalai Lama mi-a mărturisit mai târziu că a fost foarte încântat de această descoperire. El menționa adesea această nevoie biologică de afecțiune drept element central al viziunii sale umanitare asupra eticii. Era convins că oamenii resimt o nevoie biologică de a li se acorda această grijă – o nevoie asemănătoare cu nevoia de hrană a corpului. Acum avea și susținere științifică“, susține dr. Richard Davidson.

Al treilea element important se referă la felul în care carențele sociale și emoționale de la un nivel mai general afectează creierul copilului.
Potrivit lui Davidson, aceste carențe pot afecta nivelul dopaminei și, implicit, pot afecta dezvoltarea și maleabilitatea creierului. Așa că, ar trebui să preocupe serios faptul că în lume există un număr din ce în ce mai mare de copii care trăiesc în orfelinate, unde sunt lipsiți de grija și de relațiile emoționale apropiate cu părinții.

Copiii trebuie apreciați în mod constant

Într-un astfel de tablou sumbru, nici de nu este mirare că apar probleme grave de comportament. „Laudele aduse copiilor constituie una dintre cele mai eficiente metode de corectare a comportamentului. De exemplu, dacă întâi lauzi copilul și apoi îi atragi atenția asupra greșelilor, spunându-i: «Ești un copil foarte isteț, o să poți corecta această situație”, îi vei da foarte multă încredere în el“. Dalai Lama
Deși s-ar putea crede că această laudă îi va stimula pe copii să se supraaprecieze, se pare că nu este așa. Tot Dalai Lama ne explică:

„Când un dresor lucrează cu animale de circ, indiferent că este vorba de lei sau de tigri – sau de balene ucigașe- nu le dresează doar prin pedepse. El folosește întotdeauna încurajarea pozitivă, de pildă dându-i balenei pești. Oamenii nu sunt ființe foarte puternice din punct de vedere fizic, însă mințile noastre sunt foarte puternice, așa că cea mai bună cale de a schimba oamenii este bunătatea autentică. Laudele îl fac pe copil să fie bucuros“.

Un studiu realizat acum 30 de ani arată că dacă profesorul zâmbește atunci când predă, elevii rețin mai multe din cele spuse de el decât dacă acesta nu ar zâmbi. Emoțiile perturbatoare interferează cu abilitatea de a recepta și a înțelege informația. Dacă copiii sunt nervoși, nu pot învăța bine și de aici se intră într-un cerc vicios (părinții îi ceartă) din care numai copilul va avea de pierdut.

Creative Commons License
Cum ajutăm copiii să își dezvolte în mod sănătos emoțiile by Noul Pamant is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Swedenborg: nenumărate talente, un intelect uimitor și trezirea sa

Emanuel Swedenborg (1688 – 1772) a fost un intelectual aparte. El a fost renumit pentru realizările sale atât în domeniul...

Închide