4 chei pentru sporirea creativității

0

Creativitatea este o forță guvernantă a umanității sau, am mai putea spune, o funcție înnăscută a minții. Este, în esență, ceea ce am putea defini ca fiind expresia exterioară a emoțiilor și a gândirii active. Ceea ce ne duce automat cu gândul la faptul că ar exista, după cum susțin unii oameni de știință, două bariere care limitează creativitatea. O barieră internă care subjugă imaginația și una externă care inhibă exprimarea creativității.

În oricare din cele două situații există aptitudini pe care le ai și pe care le poți folosi pentru a da frâu liber creativității. Sunt atitudini pe care le poți practica cu ușurință și care, puse în lumina potrivită, îți deschid noi orizonturi și noi oportunități.

1. Aprecierea

Darurile pe care viața și Divinitatea ni le oferă trebuie apreciate și primite pentru a le folosi în favoarea noastră. Cel care reușește de fiecare dată să se bucure de tot ce-l înconjoară și, de asemenea, care vede în micile detalii mari descoperiri, cu siguranță poate miza și pe o creativitate peste nivelul mediu. Explicația este chiar simplă, susțin psihoterapeuții. Genul acesta de oameni sunt deschiși la minte, la noi provocări și la noi orizonturi. Această deschidere nu face decât să alimenteze imaginația prin prisma diverselor experiențe pe care le trăiește. Pe de altă parte, aprecierea naturii și oamenilor din jur, face ca mintea să țeasă povești din care omul se poate hrăni spiritual. Descoperi, , oameni pe care îi ”transformi” în surse de inspirație, mai exact în muze și care, de cele mai multe ori, îți deschid poarta către creativitate.

2. Modestia

Modestia, susțin psihologii, poate fi o calitate cu două tăișuri. Din punct de vedere social, o astfel de calitate te face mai ”accesibil” și mai bun în rândul celor care te înconjoară. Din punct de vedere profesional, există situații în care afișarea modestiei nu te avantajează. Însă care ar fi legătura modestiei cu creativitatea, te-ai putea întreba. Ei bine, oamenii de știință susțin că modestia atrage după ea pozitivitate, deschidere și cunoaștere. Indivizii inteligenți dar modești, acceptă păreri, aud idei și sunt însetați de cunoaștere. În schimb, cei care sunt la polul opus, au mari șanse să piardă idei și informații prețioase, din cauza ignoranței produsă de orgoliu și de o atitudine falsă de superioritate.

3. Acceptarea și recunoștința

Creativitatea se exprimă. Cu toate acestea, există momente în viață când vei fi vulnerabil, deschis către critică și acuzații, descurajat. Ei bine, în astfel de momente, rezistă doar cei care au puterea de a se ridica, de a accepta criticile și, de ce nu, de a le transforma în beneficii pentru propria persoană. Așa explică unii psihologi de ce individul care știe să jongleze cu criticile și să le analizeze este predispus la o mai mare cantitate de imaginație și creativitate. Un astfel de om și o asemenea experiență poate fi un punct de plecarea în construirea unei povești, iar creativitatea se hrănește și din astfel de momente și episoade. De aceea, nu ignora criticile și fii recunoscător pentru sfaturile bune și mai puțin bune pe care le primești. Acceptă-le și trece-le prin propriul filtru. Construiește pe baza lor și lasă imaginația să se joace cu ele. Folosește negativitatea criticilor ca pe o motivație. Fiecare mare creație a avut parte de critici, însă istoria își aminteste de inovare, inspirație, imaginație și creativitate.

4. Gândirea pozitivă

Da, ai putea spune că gândirea pozitivă a devenit un clișeu al zilelor noastre, un lait-motiv pe care îl invocă toți psihoterapeuții. Însă, privit și analizat în profunzime și cu mare atenție, s-ar putea să conștientizezi importanța gândirii pozitive și felul în care influențează viața.

Hai să facem un exercițiu de imaginație. La o petrecere, dintre doi indivizi, unul care vede doar partea plină a paharului, iar altul care o vede doar pe cea goală, în preajma căruia ai fi tentat să stai? Sunt convinsă că alegerea ar fi pentru prima variantă. Motivul e simplu. Subconștientul, mintea și sufletul vor să se hrănească cu pozitivitate. Cu gânduri umane, cu fețe zâmbitoare și cu povețe delicate. În plus, nu uita nici de beneficiile spirituale pe care ți le oferă o astfel de gândire. Te încarci cu energii pozitive și ești gata să încerci și să faci față unor noi provocări.

Dacă ești interesat să-ți stimulezi mintea pentru sporirea creativității și îmbogățirea imaginației cu ajutorul tehnologiei pentru antrenarea undelor cerebrale află detalii aici:

Mind Synergy II

Creative Commons License
4 chei pentru sporirea creativității by Noul Pamant is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Dacă te lupți cu încrederea în sine încearcă asta!

De fiecare dată când am avut ocazia de a pleca pentru câteva zile fără să îmi urmăresc reflexia (să spunem,...

Închide