Cum ar putea sa schimbe stiinta intelegerea procesului iluminarii – prima parte

0

 

In Luna Martie a anului 2012, eu si alti douazeci si de “adepti” ai meditatiei am participat la un experiment la Brigham and Women’s Hospital si Harvard Medical School din Boston. Experimentul a fost o colaborare intre tanarul neurocercetator de la Harvard, David Vago si un invatator budist si profesor de meditatie mindfulness, pe nume Shinzen Young. In cursul unei saptamani, am participat cu totii la meditatie, intr-un spatiu retras, in interiorul laboratorului de imagistica. In unele dupa-amieze, am dat diverse teste comportamentale si psihologice. Insa, evenimentul principal a avut loc in spital. La fiecare cateva ore, o persoana dintre cele care meditau, era selectata din grup si dusa catre aparatul de tomografie pentru o scanare atat functionala cat si anatomica a creierului lor (din cauza unei placute metalice pe care o am in zona gatului ca rezultat al unui accident petrecut cu multi ani in urma, eu nu am participat la partea cu tomografia).

Vago si Young incercau sa rezolve una dintre cele mai mari probleme din neurostiinta: care este adevarata stare de repaos a creierului? Pentru a putea vedea orice fel de activitate cerebrala intr-un studiu tomografic – aducere aminte, miscarea unei parti a corpului, concentrarea atentiei – neurocercetatorii trebuie sa aiba ca reper conditia de repaos pe care sa o compare cu starea activa. Astfel, pentru multi ani, cercetatorii au cerut subiectilor sa isi lase mintea sa calatoreasca liber si relaxat intre sarcinile active – ca si cum “calatoria libera a mintii” era un soi de stare de relaxare. Insa, cercetarile recente asupra “retelei modului implicit” a creierului a demonstrat ca nu exista nimic linistit in cazul in care mintea este lasata libera sa haladuiasca. Defapt, asa zisul creier “relaxat” este activat masiv; in detaliu, retelele care sustin acel ceva care se numeste “procesare auto-referentiala” – adica povestea contemplativa nesfarsita a mea. 

Aceasta este acea parte atat de familiara a creierelor noastre care se implica in compararea, schematizarea, ingrijorarea si imaginarea constanta, acea parte care toarna in permanenta un dialog intern nesfarsit reamintindu-si despre evenimente trecute, ca de pilda petrecerea din seara trecuta, cantand insulte, indicii si concluzii. Cu alte cuvinte, este mintea ganditoare sau cel putin un aspect al mintii ganditoare ce este un mod in care majoritatea dintre noi intra in mod reflex cand nu suntem absorviti de o anume sarcina. Adevaratul repaos, argumenteaza Shinzen Young, este cu totul altceva, este acel ceva pe care persoanele care mediteaza il pot demonstra pe perioade indelungate de timp si care ajuta la identificarea adevaratei esente a experientelor senzoriale. Asta este ceea ce micul nostru grup si-a pus in minte sa faca. 

Lungiti pe spate, in bazaitul tomografului de deasupra si avand trei aparate magnetice Tesla care le scanau creierele, fiecare meditator in parte a intrat intr-una dintre cele patru stari meditative de repaos indicate de catre Young: odihna vizuala, odihna auditiva, relaxare corporala si o stare deschisa cunoscuta sub numele de “a nu face nimic”, unde meditatorul abandoneaza toate incercarile de a isi controla atentia si lasa toate gandurile sa vina si sa plece mentinandu-si totusi constienta asupra ceea ce se intampla. In cazul unei persoane experimentate se creaza o minte clara, deschisa si spatioasa. In momentul in care persoana simte ca a stabilizat fiecare dintre aceste stari, ei apasau pe un buton. In spatiile dintre aceste patru stari active, ei si-au lasat mintile libere – din nou pentru a genera un contrast, dar si pentru a sublinia cat de diferita este starea in care ne lasam mintea sa haladuiasca in voie in toate directiile fata de starile de relaxare profunda.

Insa… a aparut o problema pe care Vago nu a putut-o prezice. Cele 20 de persoane din experiment au fost alese pentru ca aveau o practica de meditatie consistenta si indelungata. Insa, chiar si aici a existat o linie de separare intre meditatorii intermediari si cei cativa practicanti care meditau de peste 20 de ani. Acestia din urma nu mai aveau minti similare celor cu practica redusa sau care nu meditau. Meditatorii veterani puteau sa intre perfect in starile de relaxare, insa in momentul in care incercau sa creeze starea de contrast, nu puteau face acest lucru. Ei isi pierdusera abilitatea de a isi lasa mintile “libere sa haladuiasca” pentru ca isi lepadasera de mult obiceiul de a intra in ganduri narative de tip discurs (dialog interior interminabil). Ei nu isi mai faceau griji in legatura cu modul in care le sta parul, in legatura cu lista lucrurilor pe care le aveau de facut sau daca oamenii credeau ca sunt sau nu deranjati de prezenta lor. Mintile lor erau preponderent tacute. Cand apareau ganduri – si acestea inca apareau – persoanele respective au declarat ca acestea aveau o calitate diferita, una care nu este fixa. Gandul “acest tomograf este extrem de zgomotos” se putea naste, insa la fel de repede se si evapora. Gandurile pareau sa se nasca atunci cand era nevoie de ele, ca raspuns la diferite situatii, dupa care dispareau in acea zona limpede a constiintei. Cu alte cuvinte, acesti practicanti erau mereu in stare de meditatie. 

Aceste descoperiri nu au fost cele mai spectaculoase din cadrul experimentului. In cazul celor doua persoane cu cea mai mare experienta in meditatie, s-a intamplat ceva si mai surprinzator, ceva care, dupa cunostintele cercetatorilor implicati nu a mai fost niciodata inregistrat prin nici o tehnologie de scanare a creierului. Statd lungiti in centrul bazaitorului aparat de tomografie, in cadrul celei mai faimoase sectii de cercetare dintr-un spital din estul Bostonului, cei doi participanti la studiu, brusc… “au disparut”.  , un postas canadian de 52 de ani si invatator de yoga – unul dintre cei doi veterani care a experimentat asa zisa “disparitie” (de pe monitorul tomografului) isi descrie experienta:

Este un fel de presiune sau impuls. Eram intr-una dintre starile de relaxare si in momentul in care am iesit din ea, am simtit ca intru intr-o stare de detasare mult mai mare – o “plecare” mai mare dupa cum o numeste si in Zen. Mi-a fost imposibil sa rezist. Mintea, corpul meu si lumea s-au prabusit.”

Cateva momente mai tarziu, clipind, reimprospatat, reformatat –  a revenit la constienta, nefiind sigur cum se incadra aceasta experienta in protocoalele experimentului. Nici macar nu putuse sa indice aceasta stare prin apasarea butonului. Nici macar daca si-ar fi dorit sa o faca. “Nu era nimeni prezent” care sa apese butonul. Aceasta nu mai era relaxare ci disolutie. 

Pentru , experienta era extrem de familiara. El a experimentat prima disolutie (contopire cu starea de constiinta) in anul 2003, dupa un retreat de meditatie intensiv, acum ajungand sa le experimenteze tot timpul. 

“Cateodata mi se intampla cand merg pe strada”, a spus el.

Se intampla cateodata ca Har – Prakash sa intre si sa iasa din realitatea asa cum o vedem in stare “normala”, de mai multe ori pe zi. Nu este nici o mirare faptul ca el poate trai “clipa” – momentul era in mod literal intotdeauna nou. Este ca si cum te-ai trezi de 10 ori intr-un minut. 

Cand l-am intrebat pe Young in legatura cu acest fenomen, mi-a spus ca ele se numesc “disolutii/contopiri” sau Nirodha si ca sunt o tema extrem de importanta in practica buddhista. De fapt, una dintre sarcinile principale ale lui Young ca invatator al meditatorilor avansati era aceea de a isi ajuta studentii sa se obisnuiasca cu aceste “stari de disolutie/contopire” care se intampla din ce in ce mai des pe masura ce studentii practica meditatia.

“Poate ca suna periculos, insa cumva continui sa functionez perfect”, spune Young. 

Mi-a povestit despre experientele sale personale de disolutie/contopire cu Sursa, pe care le-a experimentat chiar si in timp ce conducea masina de la casa sa din Burlington, Vermont, catre un retreat de meditatie din Waterbury.

“Intru si ies din aceste stari de disolutie/contopire cu Sursa, de sute de ori. Timpul si spatiul nu mai sunt prezente. Insa, nu am primit niciodata o amenda. Ce sa mai zic despre un accident. Si nu este doar experienta mea. Nu am vazut niciodata un maestru Zen sa intre intr-un zid pentru faptul ca timp de un moment “nu a fost acolo”. Amintiti-va ca lumea materiala nu dispare iar toate sunt evenimente in cadrul experientei senzoriale. Este CONSTIINTA. Cauzalitatea inca exista. Campurile de forta sunt prezente.”

Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Bărbat sau femeie. Ce efect are karma asupra viitoarei încarnări?

De ce te naşti femeie şi de ce te naşti bărbat? Iată o întrebare la care ne propunem să răspundem...

Închide