Ce inseamna impreuna suntem unul, in plan concret?

3

Citesc, in sfarsit, „Biologia Credintei” de Bruce Lipton. O carte magistrala, care imi confirma, si din punct de vedere stiintific, sentimentul ca suntem cu adevarat unul si doar iluzia de separa. Faptul ca in corpul nostru se afla 50 de trilioane de celule ce se sustin una pe cealalta, actionand toate la unison, ca o orchestra, fiecare fiind vitala intregului, fiecare transformand si fiind transformata, la randu-i, de cele din mediul lor mi s-a parut minunat. Precum si acela ca a demonstrat ca nu ADN-ul si bagajul genetic al unei fiinte sunt cele care ii dicteaza destinul, ci mai degraba mediul in care sta si ce face la randu-i, mi s-a parut, de asemenea, o conexiune minunata intre ce intuiam (la vremea cand mi-am spus ca eu nu sunt ca ai mei si eu imi voi desena singur tabloul vietii) si ce este, cu adevarat.Gandhi_despre_unitate

Poate una dintre cele mai mari realizari ale mele, pe plan interior a fost acel moment cand am constientizat ca eu nu traiesc in acord cu cele mai inalte, rotunde si frumoase bucati de intelegere la care am ajuns.

Ce as putea face cu cei pe care ii cunosc in acord cu principiul unitatii?
Asta se intampla mi se intampla zilnic, de multe ori observandu-ma cum spun lucruri in care nu cred cu toata fiinta, fie ca e vorba de planul profesional, fie ca sunt in diverse anturaje in care, in loc sa ma implic in a le darui din ce am inteles, ma complac in a le canta in struna, doar pentru ca… „nu ar intelege”. De unde stiu eu asta? Si, daca o sa ii zdruncin putin cu paradigmele mele ciudate, ce o sa se intample? :)
Pai… Or sa ma creada putin freaky… Asa si… Si apoi or sa isi puna intrebari. Pe masura ce apar si altii, si altii, deja se creaza premisele unei schimbari. Varul meu, de exemplu, un om cu totul special si frumos, cu care am copilarit, care este printre cele mai frumoase, creative si verticale persoane pe care le cunosc, evita din start, persoanele care sunt „cu energiile” :) Si, deja, dupa tachinarea de rigoare, de cate ori ne vedem, trecem mai departe si redevenim tot noi. Cei ce se jucau in curte la tara, care doar erau, dincolo de ce credeau. Practic, nu conteaza ce crede fiecare, noi stim ca ne iubim si respectam, indiferent ce experiente si credinte alegem sa purtam, in diferite etape ale vietii. Conteaza sa ramanem uniti.

Asta se va intampla si in viata noastra, cu toate relatiile noastre. Daca nu vom mai tacea de complezenta, daca vom spune lucrurile din sufletul nostru, cu totala sinceritate, cei de langa noi vor primi cel mai inalt mesaj al nostru. Si, chiar daca vor pune eticheta „ciudat” pe noi, daca ne vor iubi, vor ramane in viata noastra, alegand sa incerce sa inteleaga, daca nu, vor iesi din viata noastra. Cert este ca doar frica noastra de a fi catalogati drept „ciudati”si de a-i pierde ne tine separati de ei, mimand relatii.

De aceea, daca noi tot stim ca suntem impreuna frati, ochiuri ale aceleiasi retele, care e riscul, de fapt? Riscul este doar al unei instante inferioare ale noastre, de a disparea, cu totul si cu tot cu cele ale celor cu care noi intretinem relatii.
Asadar, curaj!

Si, la nivel manifest, ce ar insemna si o traire in acord cu acest principiu al unitatii, si cu cei pe care nu ii cunoastem?

Ma gandeam ca ar fi tare util sa punem zilnic apa la radacina credintei ca impreuna suntem unul, prin actiuni simple, in cotidianul nostru.
> Sa zambim tuturor persoanelor straine cu care intram in contact, cu toata fiinta si cu intentia de a o hrani cu cea mai benefica energie.
> Sa sunam zilnic, pentru cateva minute, persoana din viata noastra care stim ca are cea mai mare nevoie de sprijin in acea zi.
> Sa daruim in mijloacele de transport, toata recunostinta noastra soferului si tuturor calatorilor
> Sa multumim in timp ce bem apa si ce mancam, tuturor celor care au contribuit la acest act (estimez ca sunt peste 10 oameni diferiti pentru fiecare aliment, in parte – cel ce a pus semintele, cel ce a udat, prasit, semanat, cules, carat, depozitat, ambalat, transportat, vandut, gatit, etc… )

unitate

Lista asta este deschisa si orice propunere e binevenita:)
Sa traiti frumos!Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Sunt. Clipa de clipa. Doar ca mai uit, insa, cateodata... Ca si tine:) Si, pe calea catre reamintire, inteleg ca totul este déjà in mine. Ca totul este infinit mai frumos, complet, armonios si perfect decat imi pot imagina, de la un tomberon de gunoi pana la un rasarit fabulos. Aici si acum sunt un mic semafor pentru particulele de lumina de care ma ciocnesc, amintindu-mi, odata cu ele, ca nu e nimic de modificat. Doar de observat. Doar de savurat.

3 comentarii

  1. Sa daruim zilnic recunostinta noastra parintilor si stramosilor nostri,una suntem (trecut,prezent,viitor)

  2. daca nu te-as cunoaste as crede ca in spatele acestui articol sta interesul celor din masonerie cu fraza asta repetata ”toti suntem Una/Unul”…este si nu este adevarat, nu stau sa explic , dar interesul este depersonalizare…mare atentie la spiritualitatea de azi, sarpele este foarte parsiv, extrem de parsiv; iti baga idei in cap si te face sa crezi ca sunt ale tale si inca unele geniale…se numeste conformitate, o maladie a vremurilor actuale.Nu-ti desenezi singur tabolul vietii ci in functie de actiunile vietilor trecute, iar viitorul se va contura in functie de suma care iese sub linia ”contabilului celest” ;)
    Mare atentie la ce transmitem, mare atentie ca facem jocul unora si imbacsim minti si suflete cu informatii false ceea ce duce la lungi debite karmice,.
    MARE ATENTIE ce preluati si ce predati in inconstienta voastra; este lipsa de responsabilitate si cunoastere autentica, inca bajbaie omenirea…
    fara frustari, asta este un ”indicator” de directie.

  3. Daniela, nu tot ce se zboara se mananca. Asta am auzit-o de foarte mic si am invatat-o foarte tarziu. Incerc, pe cat posibil, sa propag propria-mi abordare despre viata, care pe mine, unul, ma face mai fericit. Stiu la ce te referi, am avut si eu o faza in care imi puneam atentia pe ce NU E OK in Romania, pe planeta, in univers, in jurul meu, etc. Si, am descoperit un principiu vechi de cand lumea: unde-ti este atentia, acolo-ti este si energia. Si am inteles, intr-un final, ca punandu-mi atentia pe acele lucruri, le dadeam putere si le facem sa creasca si mai mult.
    Cat despre lipsa de libertate, despre viata trasata de mii de alte actiuni si vieti anterioare, sunt de acord. Pana la momentul cand devii constient de propria-ti libertate si actionezi doar conform propriei voci interioare. De la acel moment incolo, contabilul celest de care vorbesti se transforma in mama celesta, pentru ca izvoram dintr-o uriasa fuziune a iubirii cu constienta, in care balantele sunt doar instrumente de exprimare in planurile concrete. Exista o singura directie posibila pentru oricare viata: straluceste cu toata puterea ta, cu toata fiinta ta, pana la epuizare. Asta este desavarsirea.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cartea zilei: Anatol Basarab – Numerologia

  "Pentru a înţelege si mai bine vom vorbi iarăşi în analogii şi comparaţii. Imaginaţi-vă că în această celulă-căsuţă este...

Închide