Ritm

0
În ritm stă unul dintre cele mai mari mistere ale percepției. Indivizi precum Douglas Harding, de exemplu, care atât prin natura meseriei, dar și a intereselor personale, a studiat atât forma cât și ritmul, iar concluziile la care a ajuns sunt absolut uimitoare.

Întreaga filosofie New Age se bazează pe explorarea ideii de ritm, de frecvență de vibrație. O întreagă idee de transcendere a dualității folosind ritmul.

În muzică ritmul schmbă starea interioară și cum ritmul muzicii se imprimă în cele mai profunde structuri psiho-emoționale, ritmul își găsește din nou locul de cinste. Timpul și spațiul par a fi plămădite după un anumit tipar, cu un anumit ritm dinamic, care urmează o inteligență ininiftă.

Cu toate acestea, ritmul nemișcării pare să fie cel mai interesant, pentru că de acolo pornește totul și acolo se întoarce tot. Ritmul fiecărie inspirații-expirații care se termină cu o apnee, ritmul zilei care se încetinește pentru a fi înlocuit de ritmul nopții până la somnul profund fără vise… ritmul iubirii care atunci când se finalizează explodează într-o nemișcare totală, a orgasmului.

Ritm după ritm, viața noastră parcurge copilăria, pubertatea, tinerețea, maturitatea și tot mai departe, de fapt tot mai aproape de ritmul absolutului, care le cuprinde pe toate. Ritm fără ritm.

SATLAPSE – Aerial Timelapse Cinematography from Jaybee on Vimeo.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
Cum să îți amplifici motivația și să îți atingi cele mai înalte obiective

În 1985 un american, Mel Fisher, a descoperit rămășițele unui galion spaniol scufundat în 1622, valoarea comorii fiind estimată la...

Închide