Dinamica matricei

0

Eternitatea este doar o fracțiune din absolut. Infinitul se cuprinde de nenumărate ori în absolut. Nemărginirea nu atinge vastitatea fără concept a Absolutului. Absolutul este dincolo de orice definiție și nici măcar această propoziție nu este destul de exactă, încercând, tangențial, să atingă adevărul.

Cu toate acestea, în modul cel mai misterios, nemișcarea fără de străfulgerare, oricât de mică, este, în manifestare dinamică. Este o mișcare, un proces continuu de trans-formare. O metamorfoză ce nu începe și ce nu se termină, nici la sfârșitul timpului și al spațiului. Și, chiar acolo, la finalul celor două, care sunt de fapt una – chestiune pe care, de la Einstein încoace, o afirmă și știința modernă – începe această conștientizare. De fapt ea nu începe vreodată, ci, abia atunci devenim conștienți de imuabilul adevăr. Un adevăr pe care, dacă îl descoperim, cu propria noastră ființă, însemnă un soi de început. Începutul începutului, în care, acel misterios lucru, care nu este un lucru, devine mișcare din nemișcare completă, printr-un miracol complet.

Mă uit la aceste imagini, ascult instrumentele în dinamica lor, călăuzite de o matrice nevăzută, cu mult mai inteligentă decât forța noastră de pătrunde, din a cărei magnitudine putem citi ”fragmente” infinit-zecimale, un șir Fibonacci într-o cochilie de melc sau într-o simfonie clasică, o floare a vieții imprimată pe o poartă maramureșană sau într-un ciclu de dezvoltare embrionar… câte și mai câte.

Nimic din toate acestea nu exprimă dinamica matricei. Nimic nu o poate surprinde, pentru că în momentul în care ai oprit mișcarea, întreaga inteligență devine înțelegere și își pierde acel ceva ce se extinde dincolo de infinit, în absolut. Nemișcarea este adevărul… mișcarea este adevărul și nimic nu este. Doar un ochi infnit, care se uită în el însuși, fără să își poată spune ochi, fără să se poată atinge, nici măcar cu privirea.

A Timelapse Journey with Nature: 2009-2011 from Henry Jun Wah Lee / Evosia on Vimeo.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
O măsurătoare nouă și neașteptată a Universului sugerează că avem nevoie de o fizică nouă

Pentru prima dată, astronomii au folosit niște găuri negre super-masive create imediat după Big Bang pentru a măsura rata de...

Închide