CULOARE IN IARNA

0

Din totdeauna mi-au plăcut jocurile. În special jocurile de cuvinte, cele care lasă înţelesul pe marginea unui vis. Sau jocurile care te fac să priveşti mai adânc puţin în tine, să sondezi acolo unde credeai că e terra ferma şi să descoperi cu uimire că sunt de fapt valuri, cumva identic cu ceea ce comunitatea ştiinţifică încercă să facă mergând din ce în mai adânc în sinele materiei, ciocnind electroni la viteze luminice prin tuneluri subterane, construind dispozitive ce crează cvâmpuri magnetice monstru care bruiază naturalul. Dar cu toate acestea vreau să respiri prin imaginile astea şi să îţi imaginezi că toate obictele din casa ta au aură… pentru că ele chiar au, doar că nu e la fel de frumoasă precum cea a ceea ce noi numim viu. Ordonarea structurală a materiei create de om mai are mult până să se apropie de frumuseţea a ceea ce ne oferă creatorul acestui univers.

Aşadar luaţi-vă de mână copiii, îngeraşii, ghizii şi iubita/iubitul şi păşiţi în visul unei materii care e structurată după modelul Creatorului, după Vocea Lui, după Iubirea Lui. Oricum este, doar că nu destul de frumos aranjată. Sî urmărim cu sufletul desfăşurarea naturii şi o să înţelegem puţin mai bine ce trebuie să facem să ne apropiem ca idee de frumos, de bucurie, de absolut. Bine ai venit Noiembrie!

Anchorage By Winter from Zan Butler on Vimeo.Află cum să scapi de oboseală și să-ți crești nivelul de vitalitate

Share.

About Author

Razvan este arhitect, ca si formare, un spirit-ghid, ca si chemare.

Leave A Reply

Citește articolul precedent:
EXERCITIU PENTRU RIDICAREA VIBRATIEI – inspiratia de moment

Câteodată, cum a fost cazul azi, e câte un factor ce porneşte în mine un proces mai presus de raţiune,...

Închide